Modern Mother

| mothering & more |

Experiența mea cu alăptatul

Înainte de a naște, am citit cât am putut de mult despre alăptat. Astfel că, la momentul nașterii, știam că îmi doresc să alăptez exclusiv.

Din tot ce am citit, am ales ce am simțit eu că va fi bine pentru mine și fetița mea.

Am pornit la drum cu următoarele gânduri:

  1. Fără lapte praf în spital, în măsura în care se poate (știam că nu prea ai șanse de reușită 100% și știam că nu îmi lasă copilul după cezariană, la terapie intensiva). Dar mi-am zis că voi insista.
  2. Alăptat la cerere.
  3. Dacă nu îi dau completare de lapte praf, voi avea o sincronizare corectă între cerere și ofertă.
  4. Fără apă sau ceai până la diversificare
  5. Fără suzetă până la 6 săptămâni, când e momentul oportun să o introduc

Am născut prin cezariană, cu două zile mai devreme decât aveam programarea. Am scris despre nașterea la Medlife, așa cum am simțit-o eu, și am scris și despre bune și rele. Primele mese ale fetiței au fost, inevitabil, de lapte praf. Pentru ca așa e în maternitate, din păcate. După ce m-am mutat în rezervă, am pus fetița mai des la sân, iar în prima noastră noapte împreună am dormit mai tot timpul cu ea în brațe. Da, a fost greu, eram stresată, dar cea mica era liniștită, iar eu eram extrem de fericită.

În spital am alăptat și am dus o luptă continuă cu asistentele să nu îi dea lapte praf. În ultima noapte, cât a stat la lampă, pentru icter, am fost de acord să îi dea lapte praf pentru că altfel ar fi trebuit să scot cu pompa, nu știam ce trebuie să fac, mi-era teamă că nu o să mă descurc și nu o să scot lapte și o să mă fac de râs. O prostie, desigur, așa îmi pare acum. Dar s-a întâmplat așa și pentru că, bineînțeles, nu am primit niciun sfat în direcția asta. Asistentele erau fericite probabil că au scăpat de gura mea și bebelușul mai adăuga astfel câteva grame înainte de externare, ca mama să plece liniștită acasă. Acum nu aș mai proceda așa, dar na, nu aș mai fi la primul copil.

În ziua externării deja a venit și laptele de tranziție, care face trecerea de la colostru la laptele matur.

Din spital alaptatam plecat doar cu două sfaturi, primite de la neonatolog:

  • să fiu atentă dacă fetița suge cum ar trebui, pentru că ar trebui să îi aud înghițiturile (câte una la câteva guri)
  • să aștept să deschidă gura tare, pentru că bebelușii au asta în instinct, și să nu ii dau sânul dacă nu are gura larg deschisă, ci să mai insist

Nu am făcut ragade. Am avut sânii mai iritați în primele zile, dar am aplicat lanolina și comprese Multimam și m-am simțit bine. Am fost însă atentă ca fetița să se mufeze bine, îmi făcusem temele până să nasc, citisem mult despre alăptare și am urmărit nenumărate filmulețe pe youtube.

La câteva zile sânii au început să fie plini și să mă doară, era vestita febră a laptelui, dar am luat nurofen forte, care este permis în alăptare, am mai pus comprese și a fost ok. Am alăptat la cerere, la o jumătate de ora, o ora, două, cum a fost cazul. Mi s-a părut că asta e clar cea mai bună soluție, ce altceva aveam, mai important, de făcut?

După câteva zile totul mergea foarte bine. Mi-era teamă de alăptat, pe cât citisem de mult, pe atât aflasem de tot felul de dificultăți (canale înfundate, ragade cu sânge, mastite). Poate am și avut noroc să fie ușor, să am un început bun, care mi-a ridicat moralul și m-a făcut să fiu încrezătoare.

Pe la 2 luni și un pic, fetița a început să aibă gaze. Era balonată vizibil și îmi dădeam seama că nu se simțea confortabil. Am tot citit și am citit și am ajuns la concluzia că problema era de la modul de alăptare – sugea prea puțin la fiecare sân și nu ajungea la laptele consistent, gras. Am reușit să îmi dau seama că am și supralactație. Sânii curgeau mult, se umpleau repede. Eram hotărâtă să apelez la un consultant în alăptare – am avut două tentative să sun, dar fiind în weekend (ca așa te lovesc problemele de sănătate, în weekend), nu mi-au răspuns la telefon, astfel că m-am reorientat și am apelat la Google. Eu când citesc sunt maniacă, răscolesc tot internetul, citesc studii. O zi mai târziu știam exact ce aveam de făcut și, în câteva zile, mă simțeam mult mai bine. În plus, am eliminat lactoza din dieta mea – nu a fost greu pentru că îmi cumpăram lactate fără lactoza de pe carrefour online (lapte, unt, iaurt).

Acesta cred că a fost cel mai dificil moment și mă gândeam chiar să renunț. Mi se părea prea greu, eram, clar, într-un impas și parcă mă chinuiam și eu, se chinuia și fata. Am citit undeva un sfat care m-a încurajat să continui: Multe mămici sunt tentate să abandoneze în luna a doua, a treia. Dacă vrei să renunți la alăptat, ma dă-ți timp o lună. S-ar putea să te răzgândești. A fost o decizie corectă. La trei luni, alăpatul a devenit liniștit și frumos.

Am mai avut la un moment dat un canal înfundat, dar s-a rezolvat cu masaj și pus fetița la sân.

Cum și de ce am întrerupt alăptatul

La aproape patru luni, pregătindu-mă să ma întorc la serviciu, am introdus prima masă de lapte praf, încă una, și încă una. Treptat, lactația a început să scadă. A fost alegerea cea mai bună, pentru că doream să renunț lin și să nu apelez la pastile.

Am cochetat și cu ideea de a alăpta doar dimineața și seara, după ce încep serviciul, dar am realizat că nu e soluția potrivită pentru mine, pentru că uneori trebuie să plec mai devreme de acasă, mai am delegații și mi-ar fi fost greu. Le admir pe mămicile care reușesc să își mențină lactația și scot cu pompa și în timpul zilei, în pauza de masă de la birou. Am citit despre astfel de experiențe, mai mult pe site-urile de afară.

Momentul renunțării la alăptat este încărcat emoțional, dar cred că a fost destul de ușor de gestionat pentru că am luptat doar cu emoțiile mele – fetița mea era încă mică și nu prea a realizat ce se întâmplă. Mă bucur că am reușit să o alăptez așa cum mi-am dorit și că nu am avut probleme majore. Cred că și cele 4 luni de alăptat, chiar dacă par puține, sunt importante. Dacă aș fi stat acasa, poate aș fi continuat să alăptez și la un an, și poate și după. Știu din experiența altor mămici că, pe măsură ce trece timpul, e greu să întrerupi. Și înțeleg și de ce, este o dependență emoțională, atât pentru copil, cât și pentru mamă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.