Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Despre Modern Mother

Modern Mother este o platformă de informare, inspirație și transformare, un moment de respiro pentru mămicile fericite și copleșite, deopotrivă. E  un marcaj printr-o pădure deasă, care te îndrumă să urmezi poteca pentru a ajunge în luminiș.

Scriu despre parenting, despre nutriție și sport, despre cum să te redescoperi ca femeie, despre fericirea personală, despre cum să ai încredere că binele învinge, dacă vei realiza că binele e chiar în sufletul tău.

Parenting

Învăț, zi de zi, cum să fiu o mamă mai bună, din dorința de a crește un copil echilibrat, care să se simtă confortabil și stabil, într-o lume confuză și agitată.

Cred că rolul părinților, mai ales în primii ani de viață, este esențial pentru creșterea armonioasă a copiilor și e datoria noastră, a ambilor părinți, să considerăm o prioritate grija pentru cum cresc micuții noștri și să îi ferim de balastul frustrărilor și emoțiilor negative, învățându-i să gestioneze rețineri și frici.

Nu sunt adepta renunțării la nevoile femeii după ce devine mamă, dar nici nu cred că un copil trebuie să se adapteze la stilul de viață al părinților, fără drept de apel.

Nimic nu e mai important decât să îi oferi copilului tău încredere, respect, dragoste necondiționată și sinceritate.

Am citit despre parenting cu entuziasm, curiozitate, cu gândire critică și cu dorința de a ști mai mult pentru mine și pentru a da mai departe.

Nutriție

Sunt coach de nutriție certificat Precision Nutrition Level 1 și Women Coach GGS, pe zonele de Health, nutriție și fitness.

Am început să studiez nutriția pentru a mă ajuta pe mine, după ce am rămas cu aproape 10 kilograme în plus după naștere. Am evitat să mă arunc în nebunia dietelor și am pornit la drum căutând o soluție pe termen lung pentru dependența mea emoțională de mâncare.

Știu că sunt multe mame în aceeași situație și, încercând să mă ajut pe mine, am realizat că, prin cunoștințele mele, pot să am un impact mult mai mare. Studiul nutriției mi-a schimbat pe viață modul în care mă gândesc la mâncare și am un control mult mai bun asupra alimentației zilnice. Certificările pe care le am îmi dau cunoștințele și șansa să aduc aceeași transformare, într-un mod empatic, în viața altor mame, printr-o metodă adaptată stilului individual, astfel încât schimbarea să se facă lin și permanent.

Sport

Fac sport constant, este cel mai scurt drum către recăpătarea încrederii de sine și redescoperirea echilibrului personal. Sportul ar trebui să facă parte din viața fiecăruia dintre noi ca o condiție sine qua non pentru sănătatea fizică și mentală.

Poți să urmărești drumul meu pe Instagram, pe @littlefiercebrave. Am învățat să construiesc un program de mișcare adaptat obiectivelor personale, știu cum se poate îmbunătăți performanța și cum se completează alimentația și sportul pentru a avea un corp sănătos și armonios.

Fericire personală

Timp de 5 ani am bâjbâit prin viața mea, încercând să fiu părintele perfect, dar eșuând în a-mi fi bine cu mine. Stresul de a nu ști cum să îmi gestionez timpul, nervii vărsați pe cei apropiați, neliniștile adunate zi de zi că vreau să fac ceva, dar nu știu ce m-au transformat într-un arici.

Am trecut printr-un proces de transformare sufletească ajungând de la derută și nervi la o stare de echilibru interior. Am învățat că redescoperirea de sine e un proces, și am aflat, citind și învățând, cum să aflu ce îmi doresc, cum să fiu fericită, ce mă consumă mental și cum să fac să îmi fie bine cu mine.

Dacă vrei să afli cum să faci să îți fie bine, am multă, multă informație și multe tehnici de împărtășit, care te pot ajuta să te transformi.