Modern Mother

learning parenting on the job

Tag parenting asumat

Când ești mamă, mai mult decât orice altceva

Am urmărit povestea Serenei Williams, în ultima perioadă, mai mult din interes jurnalistic, fiind prezentată în niște feature-uri (Vogue și Time) cu scriitură frumoasă, care au surprins (în urma unui efort de PR sau nu) mai mult omul.
TIME’s new cover: Serena Williams opens up about her complicated comeback, motherhood and making time to be selfish https://ti.me/2nIROGT Posted by TIME on Thursday, August 16, 2018
Poate mi-au atras… continuarea

De ce nu ”m-am supărat pe tine”

Unul dintre lucrurile de bază pe care le știe fata mea despre relația noastră este că nu mă supăr niciodată pe ea. Asta nu înseamnă că suntem într-o armonie completă (ce utopie!). Se întâmplă zilnic să avem păreri diferite despre cum sau ce face sau despre cum sau ce fac. Nu înseamnă că, dacă nu mă supăr, nu are limite legate de sănătate, siguranță sau respectarea confortului celor din jur (… continuarea

Situații din care nu mai poți ieși

1/ Am încercat cu vorbă bună și nu a mers. I-am zis că nu mai are voie la televizor și nu a mers. Am țipat, m-am enervat. Degeaba. I-am zis cât de tare sufăr când văd că face așa. Nu i-a păsat. Ce să mai fac, ce să mai fac? Inconsistență. Disperare. Lipsă de control. Asta citește copilul în reacțiile părintelui și, ca urmare, răspunsul va fi un mare NU. Cu… continuarea

Oprește-te pentru copilul tău când plânge

Văd frecvent pe stradă copii cu lacrimi în ochi, trași de o mână de către un părinte impasibil. ”Să plângă, așa îi trebuie!” - cam asta spune privirea lor. Părinți care efectiv cară după ei copii supărați, nervoși, obosiți, nemâncați, iritați, nedreptățiți, plângând. Mă întreb adesea de ce le este atât de greu să se oprească lângă ei, să se lase la înălțimea lor și să aștepte împreună să se… continuarea

Cum reacționăm la agresivitatea copiilor. Nu pedepsim, reparăm.

Ce facem când copiii nu se poartă așa cum ne dorim? Pare că adulții (unii) au înțeles că măsurile extreme nu aduc nimic bun. Nu mai vorbesc despre pedepse, nu mai pun copiii la colț, cu puțin autocontrol chiar nu mai țipă la ei. Și ce au pus în loc? Pedepse mascate sub diverse nume, cum ar fi scăunelul liniștirii, trimisul în cameră să se calmeze , ignorarea copilului când plânge.… continuarea

Știu că am făcut ceva bine

Am un drum al meu, când vine vorba despre parenting. Diferă de drumul pe care l-am parcurs eu, copil. Este diferit de cel pe care credeam că o voi apuca atunci când voi fi mamă. Un drum pe care știu că merg și alții, contestați că sunt părinții ăștia moderni care prea își alintă copiii și îi cocoloșesc și le acceptă toate nazurile. Înțeleg de ce se vede așa din… continuarea

Părinți prinși în tipare moștenite

Nu am fost niciodată la psiholog și nu am crezut că aș avea de ce. Nu am nimic cu mersul la psiholog, îi admiram și încă îi admir pe oamenii care acceptă că au nevoie de ajutor și iau măsuri pentru a le fi mai bine. Doar că eu credeam că sunt o fire puternică și optimistă și că am resursele interne pentru a mă vindeca. Acum, din perspectiva ultimilor… continuarea

Cheia comunicării cu copilul: îi acceptăm sentimentele

De când am citit cartea "Între părinte și copil", mi-am nuanțat modul în care gestionez momentele sensibile din relația cu fata mea. Momentele sensibile sunt, în principal, cele în care este supărată, din cauza mea (am ajutat-o când de fapt voia să facă ceva singură, i-am pus o limtă care o deranjează) sau din cauze externe (a avut un conflict la locul de joacă, a deranjat-o ceva în relația cu… continuarea

Copiii noștri sunt, cumva, prietenii noștri

Am auzit de multe ori că nu e ok să spui despre copilul tău că îți e prieten, pentru că între copil și părinte nu trebuie să primeze o relație de prietenie. Părintele e părinte și trebuie să fie autoritar, să se impună. Am o altă viziune, atât în ce privește partea cu prietenia, cât și cea legată de autoritate. Cred că, dacă privim dintr-o altă perspectivă, copiii sunt ca… continuarea

De ce nu îmi compar copilul cu alți copii

Zilele trecute, îmi povestea o colegă cum, aflată în New York, tocmai ieșind dintr-un hotel din Manhattan, a văzut venind un alergător cu o sacoșă în mână. Nici nu a apucat să se dumirească și alergătorul s-a oprit, a pus sacoșa jos și s-a apucat să facă flotări. Chiar pe covorul roșu ce marca glorios ieșirea din hotel. Trecătorii și-au continuat drumul impasibili. E discutabil dacă e ok sau nu… continuarea
  • 1 2