Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

Copiii nu au răbdare să aștepe ocaziile speciale

Costumele populare se poartă la evenimente speciale. De Paște purtăm haine noi. Prin casă purtăm hainele pe care nu le mai purtăm pe afară. Toate acestea sunt parte din principiile noastre de viață, mici și mari, insurmontabile, primite moștenire – din familie, din comunitate. Moștenirea tribului. Pe care o dăm mai departe copiilor noștri fără să ne întrebăm de ce. Și dacă ne-am întreba, probabil am răspunde: ”pentru că așa se face” sau ”așa era și când eram eu copil”. Sunt mai degrabă răspunsuri ca să ne validăm noi conceptele, nici nu vrem să căutăm prea precis o explicație, pentru că, în căutarea noastră, ne-am da seama că sensul se diluează.

Niciunui copil nu îi place să își ia o pereche nouă de încălțăminte și să o păstreze până când… Copiii trăiesc în prezent, nu au perspectiva viitorului atât de concret cum o au adulții. Ei vor acum. Desigur, nu vom putea să le dăm copiilor mereu, „acum”, tot ce își doresc. Nici nu le putem schimba raportarea față de timp cu forța. Să nu ne așteptăm că obligându-i să se supună sau oferindu-le argumente logice vor înțelege. Putem să îi ghidăm în a le fi mai ușor să treacă peste frustrare, să își proceseze emoțiile, să fim alături de ei pe parcursul procesului de maturizare, până când ”acum” nu va mai deveni atât de presant.

Una dintre cele mai mari satisfacții și una dintre cele mai dragi amintiri de când eram copil este ieșirea din magazin încălțată cu pantofii noi, iar cei vechi, puși în cutie. Din fericire, mama a înțeles. Și asta m-a ajutat și pe mine să înțeleg. Acum când sunt mamă, în casa noastră nu există rochii de copii nepurtate care își așteaptă ocazia. Orice e în dulap e pentru acum. Oricum, copiii cresc atât de repede încât uneori abia apucă să îmbrace ceva de câteva ori, uneori o singură dată. Rar are fata mea ceva de purtat de la un sezon la altul.

Avem aceeași abordare în privința tuturor lucrurilor pe care și le dorește. Păpușă, șah, consolă, tabletă, role – dacă e octombrie, nu așteptăm până în decembrie, de Crăciun; dacă e iulie, nu programăm pentru august când e ziua ei. Dacă putem să îi cumpărăm ce își dorește, luăm, dacă nu, îi explicăm de ce nu putem (poate e prea scump, poate nu se găsește în România etc), dar nu motivăm că așteptăm ocazii speciale. Asta face ca atunci când o întrebăm ce își dorește cadou de ziua ei sau de Crăciun să ceară lucruri mici, simbolice – o minge roșie, un pop it. Și faptul că la ocazii speciale nu deschidem cadouri grandioase, mult dorite și mult așteptate, nu ia din importanța momentului.

Nu există ocazii speciale pentru cadouri, însă orice ”acum” poate fi o ocazie de a dărui. Îmi place să mă opresc în Cărturești să îi iau câte o insignă, un magnet, o carte, o figurină mică sau îi comand câte ceva de la ei de pe site și cer împachetare în hârtie de cadou, îi iau câte o floare mică la ghiveci din Mega, de la Bringo i-am mai luat un pluș, o păpușă ieftină, o ascuțitoare haioasă, ultima dată dată am adăugat un buchet de frezii. Nu sunt chestii scumpe, dar sunt mici surprize. Ieri, venind de la serviciu spre casă m-am oprit și i-am luat un leu mic de pluș din H&M – pentru ea, plușurile nu sunt niciodată destule. Soțul meu face la fel. Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le are i-a cumpărat-o de la immedio, într-o seară banală, după ce ieșise la bere cu câțiva prieteni. Nu îi luăm ceva în fiecare zi, dar cu siguranță, o facem periodic. Creăm mici momente în care primește din care învață bucuria de a dărui.

Photo By: Photo by Lina Trochez on Unsplash

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.