Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

Curajul de a fi diferit

Alții râd în hohote la filme. Nu și eu. Alții se simt bine acaparând toată discuția într-un grup. Eu nu. Alții își doresc nenumărate poze cu ei, după care petrec timp rememorând întâmplările uitându-se pe poze. Eu fug de poze. Alții vor excursii și fac planuri și abia așteaptă să meargă în zone exotice. Nu mă tentează. Alții vor să vină, eu simt nevoia să fug. Alții caută conexiune, eu îmi doresc izolare. Alții lenevesc, eu nu pot să stau locului.

Mult timp am crezut că sunt complicată. Mă întrebam de ce nu pot să fiu ca alții. Mă vedeam, cumva, având o problemă, pentru că eu nu găseam bucurie în ce îi bucura pe ceilalți. Având mereu o presiune externă, dar și interioară, de a fi și eu ”un pic mai… ” și ”mai…”, nu mi-am pus problema de a mă întreba: cum sunt eu? ce îmi face plăcere să fac? Îndemnurile pe care le-am primit au fost exclusiv în direcția conformității cu normele și așteptările mediului.

Una dintre lecțiile de bază pe care le-am învățat ca mamă a fost să îmi las copilul să fie cine este. Să nu încerc să îl modelez după cum sunt eu sau după cum cred eu că ar trebui să fie. Ce îi place și ce nu îi place reprezintă o opțiune individuală. Pot să prezint alternative, dar alegerea vizavi de preferințe rămâne, în final, la copil.

Această abordare m-a ajutat, în final, să mă descopăr. Când mă întreb cum e copilul meu, inevitabil mă întorc și înspre cum sunt eu. Mă analizez: cât am lăsat libertate de alegere, cât am influențat, cât am impus, fără să realizez, din ce sunt eu și din ce vreau să fiu mai mult sau nu vreau să fiu.

Este un exercițiu foarte bun, ți-l recomand, de a te întreba: cum sunt eu? cum să nu îl fac pe copil să fie cine sunt sau cine mi-aș fi dorit să fiu. Este un exercițiu util pentru a micșora obsesia maternă (în special) de a modela copilul (atât de des întâlnită, nu doar în ce îl privește pe copil, ci și pe partener). Este o analiză la rece, cu onestitate, care te readuce pe drumul cel bun. Lăsând libertate copilului și acceptându-l așa cum este, spijinindu-l fără dorința de a-l deturna, realizezi că așa cum înveți să îți accepți copilul, înveți, în cele din urmă, să te accepți și pe tine.

După ce am înțeles cine sunt și ce îmi place să fac sau să fiu, am început să mă simt bine cum sunt eu. Percep diferențele între mine și ceilalți și ridic din umeri, „Asta e. Mi-e bine așa”. Din poziția asta acum pot să o învăț pe fata mea, atunci când simte că nu e în același loc în care e majoritatea, că nu e nicio problemă, atâta timp cât se simte bine cu ea însăși. E mai bine să nu fii ca ceilalți și să te simți bine decât să încerci să te integrezi, să mimezi că ești ca ceilalți și să te simți al naibii de inconfortabil, găsindu-ți vină că nu ești în stare.

Tare mi-ar fi plăcut să îmi fi zis cineva, câd treceam prin perioadele de neadaptare, că e ok să fii altfel. Că e ok să faci ce te face să te simți bine. Că 100 de oameni pot să râdă lângă tine, iar tu să nu simți ca ei. Să nu vrei să fii cu ei. Să faci cu totul altceva. Și e totally fine.

Când nu mai ești presat să fii ca ceilalți, ai curaj să fii diferit. Ai curaj să fii tu însăți / tu însuți. Să te descoperi și să cultivi acele părți ale sufletului care îți aduc bucurie și liniște. Să trăiești pentru tine și nu pentru ceilalți, pentru ca, în final, să poți să dai cu generozitate din cine ești tu celorlalți.

Photo By: Photo by Christophe Maertens on Unsplash
1 comentariu la “Curajul de a fi diferit”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.