Modern Mother

| mothering, feeling good & more |

Ce nu am putut să fac niciodată, ca mamă

1. Să mă plimb pe bulevard, cu copilul în cărucior. Plimbările noastre în cărucior au fost scurte, jumătate din drum mă întorceam cu căruciorul gol și cu fata în brațe.
2. Să fac treabă prin casă, cu fetița în wrap sau în carrier. Pentru că mie nu mi se părea confortabil și pentru ca ea nu rezista prea mult. În primele luni nici nu i-a placut să stea în sistem de purtare.
3. Să alăptez în wrap. Am studiat toate filmulețele pe youtube despre cum pot să țin copilul să stea ok în timpul alăptatului, în ideea de a putea ieși mai des și mai mult afară, dar când să trec la fapte mi s-a părut complicat, chiar imposibil.
4. Să alăptez în public. Îmi amintesc cum mă cuprindea groaza în primele săptămâni, când trebuia să mergem cu fata la doctor, că o să plângă de foame și va trebui să alăptez… Din cauza asta, în prima perioadă, nici nu prea am ieșit din casă, la drumuri lungi. Avem noroc că avem terasă, astfel că o scoteam pe fată la aer. Am alăptat în fața cabinetului medical, pe scăunel, de două ori, dar am și acum o senzație neplacută, când îmi amintesc, deși nu am avut incidente. E ciudat, pentru ca eu, când văd mame alăptând, pe bancă, în parc, mi se pare super ok.
5. Să las copilul să se joace în țarc. Pentru noi, libertatea de mișcare a fost importantă. Nouă ne-a plăcut să o știm mișunând prin casă, cu toate că am dat libertatea noastră la schimb, am fost umbra ei 24 din 24.
6. Să las copilul să se joace în cărucior sau la măsuță, și eu să gătesc sau să fac treabă prin casă. Pentru că dupa câteva minute se plictisea și cerea jos, mi s-a parut că e mai bine să se joace cum vrea ea, decât cum vreau eu. Dacă începeam să spăl vasele și cerea jos, îi ziceam: termin de spălat farfuria asta și vin și te iau. Și asa făceam. Mă aștepta cuminte, pentru că știa ca îmi țin promisiunea. Abia acum, la 1 an și 8 luni pot să șterg praful, să dau cu aspiratorul într-o cameră (nu mai mult) sau să schimb lenjeria de pat, iar ea să se preocupe de jocul ei. Nu, nu avem ajutoare. La noi gătește sotul meu, a preluat el partea asta după ce am născut, cu tot cu grija “ce să mai fac de mâncare?”.
7. Să las fata să doarmă și să adoarmă singură în cameră. Nici nu am incercat, am respins din start ideea. Noi avem momentele noastre de alint și răsfăț înainte de culcare, e timpul nostru, în care ne prostim și inventăm tot felul de jocuri, în care povestim întâmplări de peste zi, cu bune și rele. Uneori sunt momentele în care e iubitoare și mă strânge în brațe, cum nu o face niciodată în timpul zilei. Adormitul nostru împreună este, pentru mine, unul dintre momentele cheie ale zilei. Va veni un moment – estimez acum că în jurul vârstei de 3-4 ani, în care va avea camera ei, dar tot voi fi cu ea seara, înainte de culcare.
8. Să plecăm într-o escapadă, eu și soțul meu. Abia aștept să ne jucăm și să râdem, să facem lucruri împreună, iar cele 3 ore pe care le avem după ce mă întorc de la serviciu mi se par puține. Astfel că nu pot să plec un weekend (ce să mai zic de un concediu) și să o las cu altcineva. E timpul nostru împreună și este prețios.
9. Să nu îmi iau în brațe copilul când mă strigă sau are nevoie de mine. Niciodată nu o să zic “nu” dacă întinde mâinile spre mine, dacă e la altcineva în brațe și vrea la mine, dacă mă strigă și pur și simplu are nevoie să se alinte cu mine. Nimic nu e mai important decât chemarea copilului meu.

 

Poate că sunt eu prea posesivă, prea mămoasă, prea obsedată de copilul meu. Așa se explică și temerile de mamă care nu îmi dau pace. Fiecare răspunde de alegerile sale în viață – eu sunt împăcată cu ce am ales.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.