Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

Sunt un părinte mai bun de când mă preocupă să fiu un părinte mai bun

Așa e, sunt un părinte mai bun de când mă preocupă să fiu un părinte mai bun. Am învățat multe în ultimii ani, cât am fost însărcinată şi m-am pregătit să devin mamă, cât şi în aceşti doi ani în care, aşa cum scriu şi aici pe blog, sunt (continuu) în faza de learning parenting on the job.

De multe ori m-am întrebat cum aş fi fost ca mamă dacă nu ştiam ce ştiu acum. Sunt sigură că tot parentingul ăsta m-a învățat să fiu mai blândă, mai calmă (eu, care sunt un vulcan), mai răbdătoare. Am învățat să fiu mai empatică şi mai sensibilă la problemele celorlalți, să fiu un om mai bun.

Am învățat că a creşte un copil e mult, mult despre cum faci lucrurile și despre conștientizarea momentelor. Și, deși poate sună paradoxal, conștientizând momentele, le trec mai mult prin suflet decât înainte.

Am învățat că un copil are nevoie de înțelegere, că respectul începe cu lucrurile cele mai mici și aparent neînsemnate. Că un copil (până la urmă, ca orice om) are nevoie stringentă să simtă că este ascultat şi înțeles, mai mult decât să i se facă pe plac. Sunt atât de multe aspecte despre care nici nu realizăm cât de mult contează pentru cum va crește micul om de lângă noi!

Dacă nu aş fi citit despre attachment parenting, aware parenting, RIE, playful parenting și alte abordări care, până la urmă sunt cam în aceeași zonă, aș fi acționat altfel în atât de multe situații și aș fi fost mult mai puțin sensibilă la trăirile copilului meu:

  • aş fi spus copilului meu “te las aici dacă nu vii”
  • aş fi încercat să îl fac să nu mai plângă
  • aș fi crezut că lacrimile sunt o metodă de șantaj din partea copiilor
  • aș fi crezut că atunci când un copil nu ascultă, e o problemă a copilului, ce trebuie rezolvată cu fermitate
  • aş fi recurs la distragerea atenției ca metodă de a rezolva lucrurile
  • aș fi spus “bravo” la fiecare mică realizare
  • aș fi tratat crizele de lacrimi și furie cu o distanță autoritară
  • aș fi recurs la pedepse gen nu ai voie la televizor în seara asta și mi-aș fi încălcat inconsecvent promisiunile
  • aș fi cerut copilului meu să facă lucruri și să nu facă lucruri pentru că așa se face
  • aș fi zis că e prea mic să înțeleagă ca să îi explic și că e mare, să înțeleagă ce îi explic
  • l-aș fi pus în fața unor fapte împlinite fără pregătire și prea multe explicații în prealabil
  • m-aș fi enervat în momentele în care nu face, nu vrea să facă, nu ascultă sau nu vrea să asculte
  • aș fi avut tendința să îmi fac copilul să se poarte mai degrabă cum aș fi proiectat eu o anumită situație și mai puțin cum și-ar fi dorit el
  • aș fi crezut că grădinița e cel mai bun lucru care îi trebuie la 2 ani, că e important să acumuleze cunoștințe structurat (poate m-aș fi bucurat la o poezie, la un cântecel memorate)
  • aș fi crezut că e timpul să iau măsuri mai serioase să scăpăm de pampers, suzetă și biberon
  • mi-aș fi păcălit copilul inutil (“nu e voie aici”, “acum nu merge”, “s-a stricat” etc când motivele sunt altele, de genul “acum chiar trebuie să mergem”).
  • aș fi impus limite mult mai intransigent
  • aș fi cedat mai greu și aș fi făcut mai puține mici compromisuri
  • aș fi zis “nu ai de ce să simți așa”, cum ar fi “nu are de ce să îți fie teamă”, “nu ai de ce să plângi pentru o simplă căzătură”, “nu fi atât de speriată în X situație”, “de ce te rușinezi de Y”
  • aș fi etichetat situații, comportamente, repetitiv –  “ești repezită”, “fii cuminte”, “nu e frumos să faci așa”, “iar nu ai fost atentă”, “fii curajoasă” sau “mai x” sau “mai y”.
  • aș fi încurajat rezultatul final mai degrabă decât abilitățile tehnice de a ajunge acolo, m-aș fi focusat pe competitivate mult mai intens

Și astea sunt doar câteva aspecte, notate așa cum mi-au apărut în minte, cred că lista ar fi mai cuprinzătoare dacă nu m-aș opri acum. Procedez altfel și simt că sunt acolo unde trebuie să fiu.

Ca o concluzie, am să reiau un paragraf pe care l-am scris cu altă ocazie, tot despre parenting:

Eu însămi am învățat multe citind despre nevoile copilului mic, despre acceptarea emoțiilor copilului, despre vindecarea de stres prin joacă, despre trecerea peste situații dificile prin scoaterea lor din zona emoțională, raționalizându-le, despre impunerea limitelor cu blândețe. Sunt lucruri care m-au ajutat să am o interacțiune pozitivă cu fetița mea, când poate aș fi procedat altfel. Aș fi etichetat, aș fi criticat, nu aș fi dat importanță, aș fi minimizat. Și nu pentru ca aș fi fost o mamă dură, nu mi-aș fi iubit copilul mai puțin decât o fac acum, dar aș fi repetat inconștient metodele generației părinților noștri si ale altor părinți pe care îi văd în jur și care, de asemenea, le repetă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.