Modern Mother

| mothering & more |

Greșelile mele de mamă. Ce am făcut și am zis că nu o să fac.

Am păcatele mele. Și le voi recunoaște fără ocolișuri. Nu există perfect parenting, asta îmi e clar, și rar există realitate care să se suprapună peste planuri, în materie de crescut copii. Uneori nu poți să planifici nici cât îți va lua să îmbraci copilul sau când vei face urmatorul duș, așa că e bine să înveți sa iei unele lucruri și așa cum vin.

Înainte de a avea copii aveam niște principii. Care, acum îmi dau seama, aveau foarte puțin de a face cu parentingul calm și respectuos, ci mai mult cu ideea că un copil trebuie să asculte de părinte și să nu emită pretenții absurde.

Cât am fost însărcinată și am început să citesc diverse cărți despre creșterea și dezvoltarea copiilor, mi-am remodelat principiile și am început să înțeleg cum stă treaba cu copiii  și am realizat câte abordări diferite sunt și cât de dureroase sunt unele pentru echilibrul sensibil al copilului. Am plecat la drum cu convingeri ferme pe care mi-a fost greu să le justific celor din jur și am fost văzută de multe ori ca o extremistă.

Cred că dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că în primul an am fost extrem de strictă în ce privește alimentația, după care m-am relaxat, dar mai mult de nevoie. În schimb, de când am născut, nu am cedat în ce privește modul de abordare a copilului și insist că trebuie tratat cu multă atenție, la propriu. Interacțiunea mamă – copil este benefică și nu va face copilul mămos, ci din contră, îl va ajuta să fie independent, capabil să își gestioneze emoțiile.

Iată câteva principii la care am renunțat pe parcurs și asta nu înseamnă că e neapărat bine ce am făcut.

1. Fără zahăr în alimentație până la 2 ani. Am fost atentă până pe la un an, am evitat inclusiv dulciurile de casă, cu zahăr. Am ales fructe la borcănel marca Hipp sau babylove de la DM pentru că nu aveau zahăr. Chiar mi se pare revoltător că sunt producători mari care promovează produse pentru bebeluși ca fiind potrivite de la 4 sau 6 luni, dar au zahăr.

De pe la 1 an, când am început să îi dau și miere, am cedat. Mi s-a părut dificil să îi fac biscuiți, brioșe și prăjituri. Nu am timp fizic să gătesc, dar nici înainte nu mă pasiona să pregătesc aluaturi și creme, să ornez, să migălesc. La început, îi dădeam doar biscuiți Organix și, deși cred că sunt foarte buni, mi se par cam scumpi. Pe măsură ce am trecut de un an și jumătate, am început să îi dau și Belvita. Și apoi am extins lista dulciurilor permise.

Acum îi dăm ocazional înghețată, Kinder ciocolată sau Felie de lapte, Danonino, budincă Paula, Actimel kids, prăjituri sau tort, la momente speciale.

Nu sunt neapărat adepta ideii de a-l feri total pe copil de dulciuri, chiar și din comerț. Îi cumpăr dacă au pe ele brandul unor mari producători, pentru că am încredere că trec niște standarde de siguranță în fabrici. În plus, sunt sigură că acum, când fetița mea a crescut, va fi mult mai expusă la situații în care vor fi dulciuri pe masă. Nu vreau să îi spun că astea sunt prostii și îi strică dinții sau îi fac rău sau au chimicale (nici nu ar înțelege ce înseamnă asta și, fie vorba între noi, chimicale au și roșiile din piață). Eu nu cred asta. Eu cred în dieta echilibrată. Mai important e să aibă moderație și echilibru în alimentație și ăsta e principiul cu care vreau să rămână în viață.

În plus, noi mănâncăm dulce, mie îmi e poftă de prăjitură sau de o înghețată. Nu vreau să îi spun fetei că astea sunt prostii, iar noi să mâncăm pe ascuns.

2. Fără televizor până la 2 – 3 ani. La noi în casă nu merge televizorul. Soțul meu se uită seara, dar pe tabletă, astfel că fetița noastră nu e expusă la emisiuni pentru adulți, cum ar fi știri sau filme. La show-uri sau emisiuni de divertisment nu ne uitam nici înainte de a deveni părinți. Dacă televizorul stă deschis, este pe Duck TV.

Recunosc, i-am pus Duck să o pot ține lângă mine dimineața încă vreo zece minute, când sunt ruptă de oboseală și vreau să mai lenevesc un pic în pat sau ca să stea cu mine când fac ceva, de exemplu atunci când schimb lenjeria la pat, dar treburi care nu îmi iau mult timp (în ultima vreme nu mai e nevoie de TV, pentru că a început să învețe să se joace singură).

Se uită și pe tabletă. Pentru că așa am mai putut să spăl vase sau să o facem să reziste la un drum mai lung în mașină. Pentru că avea filmulețele ei preferate (melodiile de la LBB sau episoade din Peppa), îi punem și extra, când nu am de făcut ceva anume, dar am ales să stau cu ea și să îi explic și să îi traduc. Așa am realizat că a învățat foarte multe lucruri din filmulețele astea: despre animale, culori, numere, denumiri de cuvinte, situații din viața de zi cu zi – făcut baie, spălat pe dinți, interacțiunea dintre copii (în special din Peppa Pig).

De aceea, de exemplu, nu gătesc. Pentru că ar însemna să stea la filmulețe cam mult, apoi s-ar plictisi și aș fi în mijlocul pregătirilor… complicat. Din fericire, soțul meu gătește și chiar se pricepe.

Până la urmă nu îmi pare rău că stă pe tabletă, pentru că își pierde repede interesul și nu o cere în mod special – doar atunci când mănâncă în scaun și se plictisește. Ceea ce mă duce la:

3. La masă nu ne jucăm. Chiar și după ce am început diversificarea și mesele au devenit mai lungi ca timp, am insistat pe ideea că masa e masă și nu facem altceva. A funcționat o perioadă. Dar poate pentru că bona a avut o abordare diferită sau poate pentru că pur și simplu fetița noastră a devenit mai mofturoasă la mâncare, durata meselor s-a prelungit și a început să își piardă răbdarea și, ca urmare, am recurs la jucării. Cu toate acestea am insistat ca masa să fie percepută ca o activitate de sine stătătoare, nu mănâncă decât la masă, iar dacă ia o gustare între mese, stă în funduleț până termină. La fel și în parc, stăm pe bancă sau pe iarbă până termină. Nu am alergat niciodată cu mâncarea după ea și nu o las să se joace cu mâncarea.

4. Ora de culcare nu trebuie să treacă de 9. Pe la un an și jumătate avea un program clar și seara era în pat la 8.30. Aveam și eu timp să fac lucruri după aceea, uneori ieșeam și la alergat, era minunat. Apoi ora de culcare s-a mutat din ce în ce mai târziu, spre 9.30 – 10. Oricât am încercat să o schimb, nu am reușit. Acum, de când a venit vara, trecem și de 10.30 (spun așa ca să nu zic lucrurilor pe nume, adică 11). Mi se pare total nesănătos, dar se pare că a crescut și a început să obosească din ce în ce mai târziu. Ieri, de exemplu, la 10 era în pat. S-a foit, a vrut tot felul de lucruri și până la urmă tot la 11 a adormit.

Planul meu e să îi tot mut ora de culcare cu câte jumătate de oră în urmă, până ajungem la un rezonabil 9.30, dar plec la drum cu realism, pentru că e vară și se înserează târziu și pentru că îi place din ce în ce mai mult să se joace – acum a descoperit păpușile și căsuțele și seturile cu diverse obiecte. Și deși stă toată ziua afară, seara tot e un munte de energie.

Acum, nici noi nu suntem un exemplu de disciplină la somn, adormim târziu, mie mi se întâmplă frecvent să adorm cu ea în ultima perioadă, dar, în general, adormitul la 1 sau 2 noaptea e normal.

Mi-aș fi dorit să fac lucrurile altfel în toate aceste situații, dar m-a cam depășit realitatea. Încerc să remediez, câte puțin, poate mai puțin legat de tabletă, unde cred că am găsit un echilibru. Încerc să mă bucur pentru tot ce simt că fac bine și să nu fiu prea dură cu mine pentru ce nu iese ca la carte. Și cred că, dacă e să fac o schimbare, trebuie să fie pas cu pas, dar cu pași mici.

Photo By: pixabay.com
3 comentarii la
“Greșelile mele de mamă. Ce am făcut și am zis că nu o să fac.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.