Modern Mother

| mothering, feeling good & more |

Sistemul care te strânge cu menghina: ora de religie

Cred că fata noastră avea vreo 4 ani când m-a întrebat cum a apărut lumea. I-am zis în termeni simpli, că unii oameni cred că Dumnezeu a creat lumea, alții sunt de părere că omul a evoluat din maimuță. Nu este nicio variantă sigură 100%, putem doar să ne dăm cu părerea. Mi-a zis că preferă a doua variantă, poate și pentru că e greu să îi explici unui copil de vârstă mică ce înseamnă Dumnezeu, cât mai obiectiv. Nu vorbim despre Dumnezeu care stă în cer, are barbă și ne trimite ploaie când ne rugăm, ci despre conceptul de Dumnezeu. De-a lungul timpului am mai discutat despre trup și suflet, despre existența altor religii, dar interesul ei, la acest moment, este destul de redus și tema complicată. Nu i-am prezentat nimic drept o certitudine, i-am spus doar ce cred oamenii. De Paște, de Crăciun, am ținut partea religioasă mai low profile și am îmbrăcat totul în haina obiectivității – am fost cât se poate de sinceri cu ea legat de Moș Crăciun sau Zâna Măseluță. Ca o paranteză, Crăciunul și-a păstrat farmecul și îl ateaptă pe Moș Crăciun, chiar și simbolic, cu emoție. Nu i-am furat din din farmecul anticipării – copiii se pricep de minune la asta – și intră în joc cu multă seriozitate. 

Când a început școala, nici nu m-am gândit că religia începe la clasa pregătitoare. Când am primit orarul de la școală am avut o tresărire: ora de religie este a doua oră, marțea. Ce decizie ar lua orice părinte când vede așa ceva? Păi niciuna, decizia pare că aparține școlii, ca toți copiii să urmeze religia, că doar copiii nu au cum să plece acasă mai devreme sau să vină mai târziu. Asta a fost decizia naturală, deloc discutată, a 22 de părinți din clasă, mai puțin a noastră. De altfel, conducerea școlii a făcut lucrurile să decurgă mai simplu: prin regulamentul școlii le cere părinților ai căror copii nu fac religia să facă cerere, nu celor care fac religia. Simplu și contrar legii. Legea stipulează clar că cine face religia face cererea, și nu invers, iar regulamentul de organizare și funcționare a unităților școlare spune că orele de religie se desfășoară în condițiile legii. Numai că în regulamentul școlii, conducerea a introdus, pur și simplu fără nicio tresărire, că cine nu face religia trebuie să facă cerere. Bineînțeles că nu am făcut asta, așa cum nici cei 22 de părinți nu și-au exprimat vreodată dorința expres pentru copiii lor să studieze religia. 

Școala ar trebui să îi ofere copilului o alternativă educațională pentru timpul în care nu participă la ora de religie. De exemplu, copilul poate asista la o altă oră de la o altă clasă sau poate să stea la bibliotecă. Nu are de ce să asiste la ora de religie, pentru că prezența pasivă e tot participare la ora de religie, cum o să și arăt mai jos. Un copil care nuface religie și participă la ora respectivă nu va gândi: nu aud, dacă nu primesc notă, nu prezintă interes și nu cred ce mi se spune. Ce fac copiii care nu vor religia, în școala la care e fata mea? Stau în cancelarie sau stau pe hol cu învățătoarea. În prima oră, fata mea a stat când pe hol, când în clasă. Așa că atunci când a venit acasă și mi-a zis despre îngerii lui Dumnezeu, am insistat să se găsească o soluție. 

Soluția de acum este să îi pun audiobooks pe tabletă. Stă în bancă și le ascultă în căști, de pe tabletă. Mă agit să îi găsesc audiobooks în română, să i le downloadez pe tabletă, pentru că nu are conexiune la internet, să plătesc un abonament lunar la scribd. Pentru că mă interesează să facă ceva util, dar poate nu toți părinții au timp, dispoziție sau posiblitatea. Chiar și în condițiile astea, fata mea știe, după 3 ore de religie “nefăcute”, despre cum a făcut Dumnezeu lumea și ce a făcut în ziua a treia și alte minunății pe care le aude printre picături, de genul avem doi tați, tatăl pe pământ și tatăl din cer. 

Soluția găsită de școală nu este nicidecum o soluție pe termen lung și mesajul indirect e clar: școala nici măcar nu s-a obosit să propună o alternativă viabilă, nu mai zic să comunice transparent pe tema asta. Am primit ca justificare faptul că ora e în timpul programului pentru că învățătoarele care erau de serviciu și aveau ora de religie, la clasa lor, la început sau la final, nu stăteau în școală. Pentru că nu-i așa, e mai simplu să ne preocupăm de măsuri autoritare pentru profesori încât să rezolvăm o problemă cu respect pentru profesori și, deoportivă, pentru copii. Respectul pentru copii e o himeră în școala românească, nu există în mediul școlar ființă mai incapabilă să ia decizii sau să aibă o părere decât elevul. Rolul primordial al elevului este să respecte regulile și să le accepte, oricât de absurde și de duse la extrem ar fi. 

Ce se studiază la religie, la clasa pregătitoare? A, scuze, i se spune religie, dar mai degrabă s-ar trece în orare cultul ortodox, pentru că despre asta este vorba. Copiii urmează să își însușească diverse competențe – printre altele – prin participarea la discuții despre importanța lui Dumnezeu în viața omului, exerciții de realizare a închinării, audierea și/sau învățarea de scurte rugăciuni, de cântări religioase (de ex “Prea sfântă născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”), tema majoră fiind “Dumnezeu este cu noi prin descoperire și iubire”. Temele subsidiare cuprind idei de genul: o zi din viața mea de creștin, omul – ființă creată de Dumnezeu, Iisus Hristos iubește copiii, sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și ai copiilor, bucuria darurilor primite de la Moș Crăciun (nu știu ce treabă are Moș Crăciun cu religia ortodoxă). 

Așadar:

  • Părinții nu fac cerere prin care să își exprime dorința de participare a copilului la ora de religie, cum scrie negru pe alb în lege
  • Conducerea școlii introduce, cu bună știință, prevederi în regulament care contravin legii
  • Ora de religie este plasată în mijlocul programului, pentru că, nu-i așa, se asigură o participare mai bună
  • Școala nici nu se obosește să ofere alternative copiilor care nu studiază religia
  • Nimeni nu comunică transparent către copiii care nu studiază religia și părinții lor, e treaba acestora să se dea peste cap să li se respecte drepturile 
  • Nu se studiază religia în școală, ci cultul ortodox, într-o manieră de îndoctinare, dintr-o perspectivă prezentată ca adevăr absolut și realitate ce nu poate fi pusă la îndoială – poate e bine să reamintesc faptul că publicul este format – în cazul de față – din copii de 6 ani. 

Religia este un exemplu perfect prin care îi putem învăța pe copii că în spatele afirmațiilor pot fi semne de întrebare. Ratăm o oportunitate ideală de dialog spre formarea gândirii critice,  pe care o înlocuim cu abordarea de la polul opus – îndoctrinarea.

Am stat mulți ani la Izvor, aproape de Casa Poporului, și am văzut cum s-a ridicat Catedrala Mântuirii Neamului, care domină zarea cu cupolele ei aurite. A înghițit 100 de milioane de euro de la bugetul de stat. Câte întrebări sunt în spatele acestei afirmații?!

Photo By: Unsplash.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.