Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

La concurență cu propriul copil, pe locul doi

—Dă-mi și mie un pic să văd!
-Nu îți dau!
-Doar un pic, nici nu ți-l iau din mână.
-Nu!

-Dă—mi și mie o gură!
-Nu vreau!
-O gură mică, o firmitură…
-Nu!

Conversații de genul ăsta avem nenumărate. Sunt și eu înnebunită după mingi, dulciuri, figurine cu personaje din desene animate, obiectele de colecție.

-Mami, bei din paharul meu.
-Da, îmi place și mie mult, că e micuț. În plus, mă gândesc la tine de câte ori beau din el. (și nu am mințit-o, chiar așa e).

Asta a fost cu ceva vreme în urmă. Între timp am renunțat la paharul ei portocaliu, pentru că am găsit la H&M un simpatic pahar cu inorog si cu sclipici. Scriu special numele magazinului, pentru o imagine mai clară a paharului, ei fiind cu chestii glittery de ți se face rău ca de la prea mult dulce. Ea și-a ales inițial un pahar cu alt model, eu îl ochisem pe ăsta. Apoi l-a plăcut și ea tot pe cel cu inorog, eu nu am vrut să renunț la modelul meu preferat. So what, am 40 de ani și beau dintr-un pahar cu pai roz, cumpărat de la secțiunea pentru copii. Dar are paiul larg, e încăpător, să îmi facă soțul multă limonadă, și mă face să mă simt bine. Scrie pe el ”magic drink”. Nu mă afișez cu paharul meu plin de optimism pe stradă, îl țin închis în casă, aș putea foarte bine să duc nebunia la extrem și să îl asortez cu papuci cu puf roz, cine ar ști, doar că flu-flu stuff nu sunt my thing.

Eu nu am avut de-astea când eram mică. Nu am avut multe când eram mică. Acum le savurez și eu împreună cu ea. Sunt sigură că îi iau multe lucruri pentru că tare mi-ar fi plăcut să mă bucur de ele în copilărie.

Când cumpărăm mașinute în miniatură, ea alege una, eu – una. Eu am o mașină de poliție și o motocicletă – când dăm de ele prin casă știe că sunt ale mele. Că le folosește ca și cum ar fi ale ei, asta e altă problemă. Când și-a ales figurina cu zebră, a preferat-o pe cea mare, pe mamă, eu mi-am luat puiul ei, motivând: “să ne jucăm împreună”, de parcă nu puteam să ne jucăm cu zebra și calul. Ea e încântată, pentru că de multe ori, la magazin, o limitez la o jucărie; în felul ăsta, are două. Figurinele astea cu prințese Disney nu prea mă atrag… Dar mi-am luat și de-asta, pe Cenușăreasa:

-Ai voie să îți iei doar o figurină.
-O iau pe Jasmine. Tu ce îți iei?
-Eu nu îmi iau, nu vreau figurină.
-Ba vrei.
-Nu vreau.
-Ba da, vrei. O vrei pe Cenușăreasa.

Când l-a nimerit pe Ono, din Garda Felină, în punguța cu surprize, nu a vrut nicicum să mi-l arate. Era micuț, îl ținea strâns în mână și nu reușeam să văd nimic din el. Cu cât insistam mai mult să mi-l arate, refuza mai abitir. Și mi-a mai și zis că nu îi place cum e realizat, ca să fierb și mai tare. A trebuit să aștept până acasă, să se plictisească de el, să îl studiez și eu. De-aia e bine să luăm două chestii, mai facem și noi schimb 🙂

Ce să mai zic de dulciuri – nicio gură de acadea, nicio firmitură de biscuite, niciun pic de ciocolată de pe înghețată. Trebuie să mă mulțumesc, ca o hienă, cu resturile, după ce leul și-a luat partea și îmi întinde cu total dezinteres acadeaua să ronțăi eu ultima bucățică până la băț sau înghețata super topită într-un cornet fleșcăit. Din biscuite nu rămâne nimic, de obicei.

Ca o paranteză, nu am o problemă cu faptul că mănâncă dulce, dacă depășim limitele, luăm măsuri și mai restricționăm din ele, oricum, e foarte înțelegătoare dacă îi zic că e prea mult și nu are voie. Poate și pentru că nu le vede ca pe fructul interzis. Ca o paranteză la paranteză, la fel se întâmplă și cu tableta. Are zile când nu se atinge de ea. Dar o primește oricând o vrea, cu două excepții: imediat după ce se trezește și seara, în pat, înainte de culcare.

Și dacă tot am ajuns la tabletă, aici e la fel.

-Dă-mi și mie să joc un pic.
-Nu!
-Alege varianta asta de personaj.
-Nu.
-Fă puzzle-ul ăsta, sunt curioasă cum e.
-Nu (și îl lasă special pe ultimul loc).

Bine, uneori îi fac dinadins așa, să îi dau și ei ocazia să mă refuze pe mine și să fie ea autoritatea. E deja o glumă de-a noastră, chicotește satisfăcută să nu facă ce o rog eu.

Nu mă supăr că nu vrea să îmi dea jucăria ei nouă sau că eu trebuie să fiu mereu mama Gothel și doar ea Rapunzel sau doar Ana, niciodată Elsa. Sau că ea decide dacă apuc să joc și eu un haios joc de 3 ani pe tabletă. Până la urmă aș putea să mănânc înghețată noaptea, în timp ce mă joc pe tabletă puzzle din 3 piese și să îmi strâng în sertarul de la serviciu colecția de figurine din Garda Felină. Dar ce farmec ar avea…

2 comentarii la
“La concurență cu propriul copil, pe locul doi”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.