Modern Mother

| mothering & more |

Proba de curaj. În costum de baie după sarcină.

Mă uit în oglindă: nu, nu mai sunt aceeași, deși lumea îmi spune că nu m-am schimbat și că par relaxată. Dar orele nedormite din cauza agitației interioare continue, avalanșa de întrebări care se rostogolește în creier (să fac așa, am făcut bine, ce să mai fac să fie și mai bine, ce să, cum să…) și ideea că sunt iremediabil altfel mă fac să fiu mai puțin senină… ba nu, sincer vorbind, mai deprimată.

Asta e în interior. La exterior, același registru trist. Staționar cu 5 kilograme în plus rămase după naștere. Ar mai fi ceva dacă ar fi 5 kilograme de mușchi 😃 Dar nu, sunt 5 kilograme dureros de greu de dus. Și la fel de greu de abandonat.

Vara trecută nici nu am conceput că aș putea să ies din casă altfel decât blindată bine în haine. Dar cum a mai trecut un an și nu am reușit să schimb ABSOLUT NIMIC în raportul țesut adipos – masă musculară (sper, totuși, că nu am mai pierdut vreo fibră), am zis că asta e, trebuie să înfrunt lumea și în costum de baie. L-am luat din primul magazin care mi-a ieșit în cale, cu prețuri decente.

Un costum de baie care să acopere cât mai mult, dar care, totuși, să nu fie întreg. Hmmmm… după ce ai născut și corpul te-a trădat niciun costum de baie nu e bun. Noroc că e moda asta cu slipii care acoperă fundul, mi-am zis, gândindu-mă la vremurile în care nu concepeam un slip mai mare de un centimetru pătrat de material. La cabina de probă am verificat pe fugă că se potrivește pe noile mele dimensiuni (că acum nu sunt în stare să aproximez deloc cum sunt și ce îmi vine, de fapt) și am fugit acasă. Așa cum mă așteptam, acasă mărimile sunt întotdeauna altfel – ce e mic în magazin, acasă e mare, și invers. Când am scos slipii din pungă mi s-au părut imenși, m-am simțit instantaneu o bunică. Bine, au ei niște găurele prin lateral, sunt așa, în trend, dar totuși… god! sunt imensă, mi-am zis. Ca să îmi revin cu moralul, mi-am pus și costumul de baie anterior, din vremurile mele mai bune și… surpriză, îmi vine, nu e cazul să mai ajustez șireturi. Mda, normal, linia slipului vine exact pe tăietura cezarienei, deci aș putea să îl port când stau pe loc. Iar deasupra se ițește frumos o burtică rotunjoară cu diastasis, cam ca la 4 luni de sarcină. Apărată protector de niște colăcei îndârjiți pe poziții. În noul context, am senzația că buricul mi s-a triplat față de cum mi-l amintesc, din ce în ce mai vag. Da, de venit, încă îmi vine costumul de baie, dar lookul adiacent nu mai e cum știam eu că e… Noroc că am sâni mici, intră cu totul în sutien și nu se mai văd vergeturile cu care am rămas după alăptat. Apropos de vergeturi, sunt din ce în ce mai convinsă că ar trebui să mă întorc la slipii de bătrânică.

Mda, arăt ca o tanti la 40 de ani cu copil – adică exact cum sunt. Poate ar trebui să îmi fac și părul permanent, să fiu cu totul așa cum nu mi-am dorit. Mă uit cu jind și încerc să mă încurajez că parcă se văd niște urme de mușchi pe la biceps. Până la urmă mă antrenez zilnic la ridicat 12 kg. Ca să îmi ridic moralul, aș vrea să fac o tracțiune, să știu că mai sunt un pic din cum mă știam. Mă duc cu elan, în ideea că reușesc eu ceva – ceva, cu chiu cu vai. Ce-ar fi să nu mai intru în detalii…

Ok, nu am de ales, cu un costum de baie va trebui să ies din casă în vara asta și, de la un punct, cred că nu mai contează care. Ce prima băiță a bebelușului, ce nopți nedormite cu colici, ce tantrumuri în public… Ieșitul în costum de baie cu noul meu look de mamă este proba mea de curaj. Nu mă dădeam în vânt nici înainte să ma etalez în costum de baie – ce să-i faci, nu m-am născut în Japonia să mă simt o specială că am pielea albă -, dar acum îmi trebuie o inimă rezistentă. Mă simt din categoria uite-o și pe-asta. Poate că sunt. Dar știi ce? Când ai un copil în brațe nu mai contează. Stă agățat de gâtul tău și maschează măcar partea din față.

 

2 comentarii la
“Proba de curaj. În costum de baie după sarcină.”
  • Haha! Si eu sunt la fel. Cu mentiunea ca nici inainte de sarcini nu eram slabuta 😉 ma gandesc sa iau un costum de baie intreg, dar din acela cu material lipsa in parti. Poate, poate. Nici macar spatele nu-mi e fara sunculite. Sunt o gratioasa, stiu… Dar nu sunt nici pe departe asa deprimata ca in tinerete ref la aspectul meu, desi atunci aveam cu 8 kg cel putin mai putin. Asta e, sunt alte lucruri mult mai importante in viata, doar ca atunci nu le vedeam.

    • Așa e, când mă uit la ce se întâmplă în jur, la toata nebunia asta cu atentate, copii bolnavi, accidente… cele 5 kilograme în plus mi se șterg instantaneu din minte, sunt fericită că suntem sănătoși și fericiți. Dar când sunt eu cu mine în oglindă… damn, nu mai sunt decât eu, deprimată. Cred că trebuie să mă obișnuiesc cu noul meu aspect și să realizez că nu voi mai fi niciodată ca înainte. Diastasis e diastasis, nu se vindecă, se mai atenueaza. O prietenă mi-a zis, după ce am scris aici: nu te aștepta să îți mai revină buricul. Vezi, când citesc la tine că nu mai ești așa deprimată, încep să mă gândesc că poate o să știu și eu cum să fac să îmi fie mai bine cu mine.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.