Ultima săptămână de sarcină. E greu, deja nu mai pot sta niciunde, sindromul picioarelor neliniştite parcă s-a extins în tot corpul, nu mai am loc să respir, nu mămai pot concentra la nimic. Toată fiinţă mea e întoarsă, mai mult ca oricând, înspre ce se întâmplă înăuntru, unde ba mişcă un picioruş, ba iese un căpușor sau unfunduleţ, ce să fie oare?, ba tocmai bate ritmic un sughiţ.

Sunt fericită, universul fizic al micului locatar, gata să părăsească garsoniera pentru a intra în lume, prinde contur, pregătirile sunt pe final. În ciuda respiraţiei greoaie, a burţii care e atât de neîncăpătoare, deodată, şi a emoţiei inerente, mă simt într-un echilibru impecabil, cu cei din jur, cu mine, cubebeluşul. Soţul meu a încheiat aproape 10 luni de răbdare şi răbdare şi răbdare. Mă simt mai iubită şi mai răsfăţată ca oricând.

Am lăsat totul foarte bine pus la punct – lista de cumpărături pentru fetiţă, cât stau eu în spital, am citit tot ce se putea citi despre bebeluşi şi primele lor zile, despre alăptat, am văzut toate filmuleţele de pe youtube cu băiţa bebeluşului, am lecturat nopţi la rând bloguri ale mămicilor din toată lumea, le-am citit pe nerăsuflate odiseea sarcinii, detaliile naşterii şi povestea primelor luni de viaţă. Da, sunt pregătită.

Câteva zile şi zidurile se vor dărâma. Cred că ştiu, dar, de fapt, habar nu am ce înseamnă. Aşa cred eu, că sunt pregătită.

Ce mi–aş spune acum, dacă m-aş întâlni pe mine în ultima săptămână de sarcină?

• Ţine–ţi soţul în braţe ca şi cum timpul a stat în loc. Niciodată nu veţi mai fi la fel, atât de unul pentru altul. De acum, o fărâmă din gândurile şi sufletelevoastre va fi în altă parte. O fărâmă care vă va despărţi şi vă va aduce înapoi. Pregăteşte–te să trăieşti o altă relaţie. Când va mai fi greu, ai răbdare, regăseşte–ţi zâmbetul şi optimismul, respiră adânc, lasă tristeţea în spate. Gândeşte–te că va fi la fel de dificil pentru el, ca şi pentru tine. Tu vei vrea să plângi peumărul lui, el ar vrea să se retragă să se vindece singur şi, uite-aşa, vei simţi că sufletul tău se zdruncină. Răbdare, vor veni şi zile mai bune. Încet, încet, văveţi adapta. Ia mai mult timp, pentru că nu mai sunteţi prioritatea vieţilor voastre. Nu va mai fi la fel, e adevărat, dar asta nu înseamnă că nu va fi la fel de frumos.

• Ia–ţi timp să faci lucruri pentru sufletul tău. Bucură–te să mergi încet, venind spre casă, să îţi pui un film când ai chef, să dormi când ţi se face somn. Nu te gândi la oră. În curând o să acţionezi contracronometru. Când pleci, vei alerga fizic şi în suflet să te întorci mai repede la copilul tău. O să te uiţi la ceas mereu – totul se va învârti în jurul arătătorului– cât mai e până se trezeşte, până mănâncă, până la ora de duş, până la culcare. Astea vor fi noile tale repere. Şi încă unul: numărul de caca pe zi. Aşadar, dacă nuai un ceas pe perete, e timpul să îţi pui.

• Nu te stresa cu aranjatul prin casă. După ce naşti, nu o să mai conteze. Important va fi să fii tu cu bebeluşul în braţe, să îl ştii liniştit, chiar dacă în jurul tău raftul se dărâmă sub creme şipicături şi pamperşi şi aleze. Pregăteşte–te psihic să pierzi controlul – nu mai e mult şi nu o să mai ştii ce şi pe unde. Dacă nu reuşeşti, te vei vindeca forţat –peste un an, va fi atât de gravă situaţia încât chiar nu o să îţi mai pese.

• Savurează o mâncare bună. O să mănânci, desigur, vei avea nevoie de energie, dar nu prea o să mai fii atentă la gust. Prea multe de făcut, de gândit, de simţit. Şansele ca bebeluşul să setrezească atunci când te gândeşti să mănânci sunt direct proporţionale cu foamea ta.

• Te vei simți mamă fără să îți dai seama și, când te va lovi, va fi năucitor și copleșitor.
  La început vei fi așa de absorbită de tehnicalități – schimbat pampers, alăptat, colici, cum și cât respiră, de mânuțe și de piciorușe în miniatură, de gurița știrbă și de zâmbete, de fiecare mișcare, încât nu o să ai timp să te gândești la ce simți. Nici nu îți dai seama prea bine ce e în inima ta, dar parcă nu te simți așa, ca o leoaică. Însă pe măsură ce lunile vor trece și rutina zilnică se va instala, bebelușul va începe să comunice, va deveni un mic omuleț a cărui personalitate începi să o descifrezi. Într-o zi vei realiza că te simți lovită în inimă. Nu mai poți respira când te gândești la copilul tău, l-ai ține în brațe încontinuu, să îi simți mirosul și caldura, te copleșește o senzaţie de fericire, amestecată cu teama de ce e mai rău şi cu grija de a face mult bine, ai putea chiar să ai un atac de panică, atât e de puternică dragosteaasta de mamă. Ai devenit, iremediabil, leoaică.

Nașterea copilului va fi ca o transpunere într-o altă viață.

Învață să accepți și să spui, cu mult curaj, adio!