Modern Mother

| mothering & more |

Nașterea la Medlife. (1) Cezariana

Am ales nasc la Medlife pentru am avut încredere totală în doctorul meu, Dragoş Albu. Mi-au plăcut mereu încrederea şi calmul lui, abordarea echilibrată, lipsa de bravadă. În plus, îmi ştia bine istoricul şi dificultăţile. L-am simţit era aproape la orice nouă ecografie care arăta totul e ok cu sarcina şi , în felul lui sobru, empatiza cu mine.

M-am dus nasc la Medlife încrezătoare totul va decurge bine şi , alegând o clinică particulară, voi fi stress free.

Eram programată la cezariană într-o luni – fetiţa nu se întorsese, avea dublă circulară de cordon, am şi o malformaţie uterină. Vineri, la 38 de săptămâni şi 5 zile, pe la 6 dimineaţa, mi s-a rupt apa. Nu am fost chiar surprinsă, pentru încă de seara am simţit nişte dureri despre care am bănuit sunt contracţiile care anunţau naşterea. Eu luptăm cu îmblânzirea contracţiilor încă din săptămâna 19, dar acum mi-am dat seama erau altfel, cam dese şi ca la carte – porneau din spate înspre burtă. L-am trezit pe soţul meu, i-am dat sms doctorului, am făcut bagajul, mi-am luat dosarul voluminos care documenta cele aproape 39 de săptămâni de sarcină şi vreo 12 ani de încercări de dinainte şi am plecat cu un taxi către spital.

Am fost preluată imediat, de la camera de gardă, şi dusă direct în sala de operaţii. Numai era timp trec prin rezervă. Cred mi-am luat un la revedere rapid de la soţul meu, totul decurgea cu viteză.

Am intrat într-o cameră de lângă sala de operaţii, unde asistentele m-au pregătit. Nu aveam emoţii, l-am văzut şi pe doctorul meu pregătit și el de operaţie, eram chiar foarte liniştită.

În sala de operaţii asistentele au început pregătească pentru anestezia în coloană. Citisem în multe poveşti ale naşterilor e suportabilă şi simţeam curajoasă. În plus, atmosfera era relaxantă, cred toată lumea încerca o facă fie aşa. Asistentele făceau glume nu apucaseră îşi bea cafeaua, pentru că au fost chemate la această naştere neaşteptată.

Anestezia mi s-a părut îngrozitoare. Prima înţepătura nu a fost cu succes, asistenta ţinea destul de tare stau aplecată şi nemişcată, burta era imensă, nu puteam respira, înţepătura durea. Mi-au zis nu o simt nimic şi eram şi nervoasă pe ele m-au minţit. Desigur, cum eu sunt destul de impulsivă, nu m-am abţinut  nu comentez fi apreciat dacă îmi spuneau adevărul, ştiu la ce aştept.

După anestezie, m-au întins pe masa de operaţie, mi-au prins mâinile, au pus paravanul nu văd ce se întâmplă. Doctorul vorbea încetişor cu asistenta care îl ajuta, cred a fost ok aşa, deşi mie îmi place ştiu tot. Oricum, momentul este foarte încărcat emoţional.

Îmi aduc aminte simţeam lucrează în zona burţii, asistentele erau drăguţe şi ţineau de vorbă, erau bine dispuse şi asta mi-a făcut bine. Una dintre ele mi-a zis o simt o presiune în burtă când scoate copilul, ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp.

Apoi mi-au zis am o grăsună, i-am văzut şi eu pielea alb-rozalie aşa, într-o ocheadă rapidă, după care au aspirat-o şi i-am auzit plânsetul. Cred asta a fost ordinea, ştiu aşteptam plângă imediat ce o trage din burtică, dar cred durează un pic, până se dumiresc şi ei 🙂 Oricum, pare mult timp🙂

Am văzut-o, când o curăţau pe masă, dar aşa, fragmente. Mi-au dat lacrimile, nu aşteptam plâng, eu nu sunt (sau, mai precis, nu eram) sensibilă, trebuie fie ceva tare serios plâng. După ce au echipat-o, mi-au adus-o şi au pus-o lângă faţa mea. Ţin minte şi acum senzaţia, ea era mică şi rotunjoară, cu ochii înguşti şi deschişi, ochişorii ăia tulburi, din primele zile de după naştere, care nu priveau niciunde. simţeam cam derutată, neştiind cum reacţionez. Am pupat-o de câteva ori, na, aşa ştiam se face, dar din automatism, pentru simţeam total depăşită de moment.

Au luat-o şi eu am rămas la cusut, mi s-a părut durează o veşnicie. Ştiam , din toată durata operaţiei, cusutul ia cel mai mult timp, aproximativ jumătate de oră, aşa nu m-am îngrijorat.

Când totul s-a terminat, au luat paravanul şi am văzut asistentele mai manevrau pe acolo. Atunci am realizat erau cu piciorul meu în mână, mi-am recunoscut unghiile roşii de la picioare (nu apucasem le şterg, neştiind nasc în acea zi). Am avut un şoc: am realizat nu le simt deloc. Am alungat gustul amar şi m-am concentrat spre ce urma.

În acest timp, soţul meu, dragul de el, era uitat la intrare, neştiind ce se întâmplă cu mine, dacă am născut, dacă totul e ok. Se pare personalul din spital se preocupă doar de pacient şi, în aşa momente importante, soţul are primul şoc al apariţiei copilului: trebuie se descurce singur.

Eu am plecat spre ATI împăcată totul e ok, mi-a plăcut cum a decurs operaţia, aveam aşteptări pozitive şi pentru următoarele zile. A urmat un amalgam de senzaţii şi stări. Zilele de după cezariană nu sunt plăcute, dar nici nu mai contează, pentru nu apuci te mai gândeşti la tine.

Am scris, pe scurt, si despre ce mi-a plăcut si ce nu mi-a plăcut la Medlife.

Am născut in august 2014.

Photo By: photo credit: Notre nouvelle aventure... via photopin (license)
1 comentariu la “Nașterea la Medlife. (1) Cezariana”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.