Modern Mother

| mothering & more |

Copiii nu îți salvează relația. Tu ți-o savezi.

Dacă te gândești că relația ta va funcționa mai bine și vă veți regăsi după ce veți privi cu încântare o mogâldeață mică, a voastră, înseamnă că ești la primul copil. Și nu știi în ce rollercoaster te arunci, de fapt. Copiii rup o strângere de mână și își pun mânuțele lor mici și pufoase și nevinovate între mâinile părinților. Dacă în cuplu nu știi să ierți, să uiți, să cedezi, să treci cu vederea, să treci peste orgoliu, iar să ierți, să taci, să te faci că nu auzi și nu vezi, după ce ai copiii nu vei putea supraviețui. Și chiar dacă știi să faci toate astea, tot va veni momentul în care te vei uita cu onestitate și spaimă în sufletul tău și te vei întreba: ce se întâmplă?

Ce se întâmplă??? Păi tu, minunată mamă, ești nebună de dragoste pentru copilul tău și te iriți pentru fiecare secundă în care biberonul nu ajunge mai repede pentru a opri plânsetul disperat de foame, te enervezi pentru momentele în care partenerul tău are chef de distracție cu copilul care trebuia să doarmă de mult sau te oftici când îl vezi pe iubitul tău cel mai cel din lume ce perfect se detașează de tot, urmărind un film bun, în timp ce tu nu ai mai dormit altfel decât iepurește din secunda în care ai născut (așa funcționează bărbații, cum ar spune Alan Pease, au păstrat obiceiul de a se relaxa uitându-se la foc). Tu, mamă minunată, ai început să funcționezi după alte legi, în timp ce partenerul tău e același, cu un copil. La început dai vina pe hormoni, apoi începi să realizezi că e o stare de fapt și, nu-i așa, vinovat e chiar el, că nu te înțelege.

Îmi vine în minte reclama la Snickers, cea cu Nu ești tu când ți-e foame. Ca să o parafrez, Nu ești tu când ai copii. Sunt din ce în ce mai convinsă că problema nu prea e la soți – pentru că ei, culmea, rămân în principal neschimbați, faptul că sunt tați nu îi face mai nervoși, mai irascibili, mai nerăbdători, mai … isterici. Noi ne schimbăm și nu mai avem răbdare cu ei. Poate că o lege a compensației ar trebui să le dea taților și mai multă empatie și putere de înțelegere și mult mai multă inițiativă în relația cu partenera. Nu e drept să lipsești mamele de o parte funcțională a creierului sau a inimii, nu îmi dau seama unde se rupe firul (pe bune, parcă o ieri razna după ce naști, acționezi impulsiv, în relația cu partenerul, cu inima terfelită de dragoste de mamă), iar tatăl să rămână relaxat și detașat, cu un enervant helicopter view, care îl ajută să aibă o atitudine bossy, punându-ți la încercare răbdarea. Dar poate faptul că și inima lor e înmuiată de mica făptură e suficient de mult, latura lor emoțională e deja suprastimulată, nu mai pot compensa și în relația de cuplu.

Unde a dispărut tandrețea? Păi s-a dus, încet – încet, cu prima băiță, cu primul schimbat de scutec, cu al doilea, cu al 100-lea, acum ai ajuns la mii, unde e tandrețea???

Când v-ați ținut în brațe ultima dată și timpul parcă a stat în loc? Cum să stea timpul în loc? Come on, dacă un gând a dispărut (mai precis a fost alungat), parcă lăsând loc unui vid dulce în îmbrățișarea voastră, vine rapid un altul: ce haios a fost astăzi în parc, când… sau am uitat să îți zic ce a făcut… Și vă treziți că începeți să depănați amintiri preț de jumătate de oră despre acum 5 minute, când ați verificat că totul e ok cu copilul și puteți să vă retrageți în liniște. Dar ce frumos dormea, dar ce a crescut, dar cum îi stătea părul, dar ce visa etc etc etc.

Când ați ieșit ultima dată fără scop și fără timp, fără planificări și jonglerii, simțind că lumea sunteți voi și atât? Dar mai poți face asta?! Fără să te gândești unde ai lăsat telefonul, că poate copilul are nevoie de ceva în timpul ăsta, fără să îți tresară inima când găsești în geantă niște nisip sau o jucărioară mică, fără să mai faci niște planuri și niște scenarii în cap. Și brusc, lumea voastră intimă e suprapopulată cu un mic intrus care îl împinge pe partener într-o parte și ți se așază fără rețineri în gând, îți cucerește, de acolo, fiecare părticică din tine, tocmai când te relaxai îndrăgostită. Și ai putea pune pariu că i-ai și auzit vocea dulce: ma-ma. Dragul meu, mi-a făcut plăcere să ne intersectăm iar după 137 de zile, hai că ne îngrijim altă dată de relația noastră, acum sunt ocupată să mă emoționez un pic. Timp în care partenerul își găsește o metodă de detașare și își mai vede de lucru vreo 137 de zile.

Furi frânturi din relația ta, din ce ați fost cândva, încerci să pui un gând bun, o atingere, un pupic de dragoste, printre milioane de alte gânduri bune, atingeri și pupici care n-au legătură cu partenerul. Ăștia sunteți acum. Pozați frumos, fericiți, ce familie frumoasă, ce suflete luminoase de părinți, dar ce suflete învolburate de iubiți.

E clar, dacă sacrifici ceva după ce ai copii, sacrifici apropierea din relație, pe toate planurile. Un copil nu vă apropie, adică o face, vă unește sufletele undeva, în zona inefabiluui, dar vă desparte în realitatea zilnică, la masa de lucru. Și o dată cu lipsa apropierii, dragostea se ascunde adânc în suflet, lăsând locul izbucnirilor de moment, revoltei, supărărilor, netrecute prin filtrul pe care cât de frumos îl țesuseți voi doi, până să fiți părinți.

Să o luăm și tehnic. O singură atingere face organismul să secrete oxitocină, hormonul dragostei. O ținere de mână scade nivelul cortizolului din sânge, hormonul stresului. Cât vă mai atingeți acum ca părinți? Cât vă mai țineți de mână? Ce șanse are o relație să mai funcționeze în parametri optimi, în condițiile astea?? Cred că e perfect normal să simți un cutremur puternic. Și apoi un altul. Și când crezi că e mai bine, mai vine unul. Dar cu cât ai pus o bază mai solidă și ai construit cu încredere și sinceritate în relația ta, cu atât e mai ușor să te redresezi și să te pregătești pentru următorul cutremur. Învață de la japonezi, nu te lamenta prea mult, mobilizează-te și construiește temeinic. Pune la loc repede, frumos, civilizat.

Nu aștepta de la copil să vă aducă mai aproape, nu e treaba lui și, involuntar, lucrează în sens invers. Nu aștepta de la partener să o facă, mi-e din ce în ce mai clar, bărbații nu funcționează în sensul ăsta. Am senzația că se sperie cumva de noua persoană din viața lor (și nu, nu e vorba de copil). Ei nu vin, ori se izolează, ori fug. Pune-ți și relația de cuplu pe lista ta de priorități. E treaba ta. E șansa ta.

Photo By: pixabay.com
1 comentariu la “Copiii nu îți salvează relația. Tu ți-o savezi.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.