Modern Mother

| mothering, feeling good & more |

Întâi sunt mamă și apoi gospodină

De când am născut, am înțeles un lucru: nu pot să stau cu copilul meu și să fac și treabă în același timp. Mai ales că fata noastră nu a fost niciodată stilul să stea în Manduca în timp ce spălam vase. Nici nu a stat de prea multe ori singurică într-un colț la joacă. Noi am fost universul ei apropiat și, chiar și acum, când are vreo activitate singură, preferă ca unul dintre noi să fie în preajmă. De altfel, cred că orice copil, în general, preferă să se joace cu cineva, fie alt copil sau un adult, decât să fie singur.

Înainte să nasc, găteam destul de des. Îmi făcea plăcere să încerc rețete noi, cu ingrediente noi. Cum am devenit mamă, soțul meu a preluat integral partea de gătit, iar când nu mai face față, comandăm. Abia de vreo jumătate de an (așadar după 6 ani) am început să reiau gătitul. Spre surprinderea mea, fac mai mult dulciuri și alte gustări (nimic din ce făceam înainte) – pentru că se fac repede și pentru că asta e cererea. Dar nu mă încumet să mă apuc de sarmale, șnițele etc, pentru că durează prea mult. Ori de câte ori încep o activitate care e de durată, mă aud strigată și mă întrerup de nenumărate ori. Sarmalele îmi iau, în ritmul ăsta, o după-amiază, așa că prefer să nu mă apuc. Nu funcționează să o țin pe fată pe lângă mine, pentru că de la un timp se plictisește de povestit, nici să se ocupe de activități alternative în timp ce îmi ține companie – merge o perioadă, până când nu mai merge și devine nerăbdătoare, și nici la gătit nu se implică – nu a prins să o antrenez în mici activități. Dacă îmi ține companie, la un moment dat își ia tableta, dar nici tableta nu are farmec prea mult dacă nu jucăm împreună sau nu comentăm un joc pe care ea îl joacă.

Cumva, în primii ani am decis noi să stăm cât mai mult cu copilul nostru, pentru că ni s-a părut cel mai important să fim cu ea, dacă ne cere prezența. Am ținut-o mai mult în brațe cât a fost nou născut; am stat lângă ea când se juca, bebeluș fiind; am inventat tot felul de jocuri cu păpuși, figurine, căsuțe, animăluțe, orice, când avea 3-4 ani; acum, la 6-7 ani, jucăm jocuri în rețea. Am încercat să o lăsăm pe ea să își construiască lumea și noi am fost musafiri în universul ei, fără să îi direcționăm joaca. Ea alege mereu. Nu e ușor (pentru părinți). E nevoie de multă răbdare, de o minte mereu fresh, de timp. Pentru timp, am tăiat multe altele: somn, șters praful, gătit, dat cu aspiratorul, spălat cu mopul, ieșit oriunde în doi, proiecte personale.

Acum o anunț înainte dacă mi-am propus să fac ceva ce nu o implică, pentru că mi se pare o formă de respect față de ea și față de relația pe care o avem. Dacă o las să aleagă, oricând ar prefera să nu dau cu aspiratorul, ci să fiu cu ea. Și de multe ori, chiar insistă să fac ceva mai târziu, ca să stăm mai mult împreună. Adesea accept. O simt și o văd cât tânjește după timpul nostru seara și în weekend, o văd cât de echilibrată și fericită e când facem ceva doar noi două. Nu am cum să nu accept. Și eu mă simt bine cu ea, e o lecție de veselie și bunătate, e o plăcere să facem ceva împreună.

Sunt și momente în care nu suntem fizic împreună. În afară de serviciu, cel mai des este când fac sport. Atunci e timpul de distracție cu tati și e rutina lor. Uneori abia așteaptă să mă duc la sport, ca să poată să stea cu el. O altă excepție e când chiar trebuie să fac niște treabă, pentru că e prea plină chiuveta de vase sau casa de praf. Atunci fac pe fugă, eventual mă mai opresc să mai văd ceva ce are să îmi arate. Ieri m-am oprit din spălat vase “doar un pic”, să colorez cu ea, pentru ca în final să stau mai mult de jumătate de oră, amuzându-ne cu stilul de colorat, alegerea culorilor – chestii simple și distractive.

Uneori o întreb dacă ar prefera să îi gătesc ceva bun, din ce știu că îi place, și îmi răspunde: mâine seară. La ea “mâine” e din aceeași categorie cu “să îmi iei data viitoare”, când mergem la cumpărături – un mod elegant de a spune “nu vreau” sau “nu o să se întâmple”. Alteori o întreb dacă ar prefera să fie mai ordine sau să gătesc mai mult și îmi răspunde clar că vrea să stau cu ea, iar alteori se agață pur și simplu de mine și mă ține strâns să nu plec.

Am sacrificat partea de gospodină, ca să fiu, în primul rând, mamă activă în viața copilului meu. Știu că nu ai cum să le faci pe amândouă deodată. E greu să menții un echilibru între cele două activități, atât de greu încât intervin frustrarea, anxietatea, chiar și depresia. Am ales și merg înainte. Cu abordarea asta, desigur, casa e un haos. Uneori mă frustrez când le văd pe toate cu susul în jos. Dar e locul nostru, unde suntem toți trei și ne simțim bine, povestim și râdem împreună și stăm unul cu altul cât mai mult. Niciodată nu o să îmi pară rău că am ales așa. Din contră, dacă ar fi fost invers, nu mi-aș fi iertat-o niciodată. Nu am de ce să zic: aș fi vrut să stau mai mult cu fata mea. Știu că stau atât de mult cât fizic pot să fac față.

Pentru ea, oricând.

Photo By: Image from Unsplash.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.