Modern Mother

| mothering & more |

Renunț la lupta pentru ora de somn

“Acum ești nervoasă pe mine”. “Nu, nu sunt nervoasă pe tine, sunt obosită și din cauza asta sunt așa”. “Atunci ești obosită pe mine”.

Nu eram nervoasă pe ea, dar da, eram obosită și mai degrabă nervoasă pe mine.

Seara e o adevărată luptă, pentru că rar adoarme înainte de 1. Ultimul lucru pe care îl spune înainte de a adormi este: “Cât mai e până dimineață?”. Eu la 1 sunt deja epuizată, pentru că mă trezesc ceva mai devreme, în timp ce ea doarme până pe la 11 sau chiar 12. Ea la 1 are chef să mănânce, să bea, să se uite la TV, să sară în pat, să facă mișcări de karate și tot felul de alte idei trăznite. De exemplu, aseară își încălzea fundul pe calorifer.

Așa că am ajuns la inevitabila luptă a lui “vino în pat, nu mai tropăi că ne aud vecinii, nu mai fă zgomot la calorifer că toată lumea doarme la ora asta”. Înțelege imediat și se oprește, până uită, repede, prinsă în adrenalina serii. Acum, cu schimbarea orei, la 1 e activă ca la 12. O înțeleg că nu îi e somn. O înțeleg că nu vrea să doarmă. O înțeleg că are chef de cu totul altceva. Așa sunt și eu. Dar sunt obosită și aș vrea să o văd în pat, lângă mine, liniștită, să mă pot odihni și eu mai mult.

Sunt ruptă în două, între energia ei și oboseala mea. Între dorința ei de a se juca mult, și mai mult, și remușcările mele că are un program haotic și că la 11 ar trebui să fie în pat. Între certitudinea că nu o pot pune în tipare și că orice încercare de fapt eșuează și remușcările că greșesc că nu găsesc tăria de a pune aici un tipar. Ea simte dezordinea asta și o percepe negativ: ”Ești nervoasă pe mine”.

Știu că somnul, mâncarea nu sunt la impuse la copii. Acolo e decizia lor și cu cât exerciți o presiune mai mare, cu atât bifezi un eșec. Să fii cool și calm este cea mai bună metodă. Și asta am să și aplic, pentru că mă simt acum pe același drum închis pe care eram când ne luptam cu somnul de prânz. Abia când am renunțat la a mai considera o problemă faptul că renunță la somnul din timpul zilei și am acceptat că ea așa e, că ne stresăm inutil una pe alta, am găsit liniștea, iar ea e ok.

Dacă nu mai pun presiune la somnul de seară nu e ca și cum aș pierde o luptă și totodată din autoritatea mea de părinte. Din contră, cred că putem să ne armonizăm în decizia asta și din calmul meu să hrănesc echilibrul ei. Am certitudinea că dacă nu mai fac din asta un caz, nu va fa mai fi un caz și se va culca, în cele din urmă, când se va simți obosită, și nu va simți nevoia să reziste eroic doar pentru că simte slăbiciunea ezitării mele.

Photo By: pexels.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.