Modern Mother

| mothering & more |

Eliberează-ți copilul de stresul tău!

Mai multe persoane m-au întrebat, absolut întâmplător, săptămâna trecută, cum mă înțeleg cu fetița mea, care are acum 3 ani și 6 luni. Nici nu știu ce să răspund, pentru că la vârsta asta nu văd cum m-aș putea înțelege altfel decât bine, mai avem până la adolescență. Este super echilibrată, este un munte de energie și veselie, e într-o joacă fără oprire, este voluntară și toată lumea îi aparține, așa cum e normal să simtă un copil la vârsta asta. Dar este așa și pentru că nu merge la grădiniță – nu are lupte de putere și nu are parte de autoritate exercitată în exces, ea decide ce vrea să facă. Este tratată cu respect. Acasă nu o încărcăm negativ: nu țipăm la ea, nu ne supărăm pe ea, nu îi reproșăm lucruri, nu o batem la cap, nu îi impunem restricții. Are limite? Da, dar le știe și nu le refuză. Se mai împotrivește, dar nu din cauză că nu le acceptă, ci pentru că are nevoie să își exerseze independența sau pentru că se întâmplă să fie într-un moment de frustrare, supărare, oboseală. Are puține limite, ce e drept, și țin, în general, de sănătate sau siguranță și, acum, de când a mai crescut, de a nu crea disconfort celorlalți – într-o abordare rezonabilă. În rest, e liberă.

Nu o creștem după principiul că trebuie să o călim de acasă pentru lumea dură. Are parte de frustrări zilnic, în interacțiunile cu alții, copii sau adulți. Credem că acasă trebuie să se simtă apărată, protejată, ghidată cum să facă față relelor, nedreptăților, agresivităților și să știe că părinții sunt aliații ei.

Copiii nu trebuie învățați să dea de greu, ca atunci când arunci pe cineva în apă, brutal, ca să îl înveți să înoate. Pe de altă parte, nici nu trebuie protejați excesiv – de altfel, cu pofta lor de aventură și dorința de independență, nici nu le place asta. Copiii trebuie înțeleși. Și când sunt înțeleși, atunci când trec prin momente mai grele, trebuie învățați să gestioneze ce simt și cum să se replieze (aici e mai mult de discutat, se pare că danezii sunt experți în asta).

Cred în teoria că nu există copii care nu vor să asculte, ci copii care trăiesc emoții prea puternice pentru a le face față, neexprimate, neînțelese. Multe stări negative între copii și părinți vin din stresul părinților, din presiunea pe care aceștia o exercită, pentru motive de fapt neimportante, asupra copiilor. Mulți – și cred cu tărie că sunt mulți – părinți sunt prea obsedați de disciplinarea copiilor – supunere, respectarea regulilor – și de ce nu fac copiii, raportat la propriile așteptări sau la vârsta copiilor. Mulți sunt speriați să dea libertate copiilor, să îi lase să decidă, de teamă că își pierd autoritatea.

Multe atitudini negative vin din încrâncenare, din competitivitate (cu sine sau cu alții), din teamă, din exigență exagerată, din trăiri lăsate nerezolvate, din oboseală. “Nicio mamă nu e perfectă” mi se pare o atitudine limitativă, care oferă mamelor liniște când simt că nu au procedat cum și-ar fi dorit. Aș înlocui acest slogan cu “mame, relaxați-vă!”.

Copilul nu mănâncă? Copilul e încă în pampers. Cel mic nu face propoziții. Nu își strânge jucăriile la 3 ani! Nu vrea să stea pe loc să facem activități practice.

Hai să vedem cum sunt copiii și să nu uităm că sunt copii. Să ne amintim ce ne plăcea și ce nu ne plăcea când eram noi mici. Să cernem ce e important de pretențiile absurde. Să vedem când reacționăm instinctiv, din prejudecăți, doar pentru că așa se face sau pentru că ne-am blocat în niște tipare rigide. Ce e cu adevărat important? Contează ca un copil să știe o anume poezie la 3 ani? E așa o tragedie că stă prin casă cu hainele de afară? Că și-a uitat iar căciula la școală? Că nu face a zecea mia oară ceva ce e important doar pentru noi? Cât ajută și cât, de fapt, descurajează presiunea pe care o punem constant pe copil? Oare nu ne scapă autoritatea printre degete când suntem autoritari?

Dacă am lăsa copiii să aleagă mai mult, dacă i-am încuraja să fie mai curajoși și mai liberi, dacă am asculta mai mult ritmul lor decât ritmul nostru de a bifa etape sau motive de mândrie, am fi cu toții mai fericiți. Până la urmă de ce încercăm să demonstrăm ceva? Cui? Are rost?

Photo By: pexels.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.