Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Mamuți, tigri și rinoceri la Sun Plaza

Cred că weekendul ăsta iar suntem la Sun Plaza. Nu pentru shopping, ci pentru a vedea alte lucruri interesante pentru fata mea. De data asta au pregătit expoziția Epoca de Gheață, cu animale în mărime naturală, cu blană și mișcându-se.

Nu am niciun parteneriat cu ei, dar când primesc câte un comunicat despre ce mai fac scriu cu drag, pentru că eu însămi găsesc atractive inițiativele lor pentru copii.

De data asta, recunosc, am un pic emoții, pentru că sunt mari animalele astea și, pentru un copil de 2 ani, s-ar putea sa fie cam mult. Dar vom încerca, mai întâi de la distanță, testăm și, dacă vrea să le vedem de aproape, mai facem câțiva pași, atât cât să se simtă confortabil. Până acum a văzut girafa din fața Muzeului Antipa și nu a avut nicio tresărire.

Expoziția prezintă zece mamifere aparținând megafaunei, dispărute în timpul glaciației, care le vor spune vizitatorilor povestea lor impresionantă. Printre ele, mamuții lânoși, tigrul cu dinți sabie, de peste 400 kilograme, toxodonul – ierbivorul gigantic de 3 metri.  Așezate în decoruri specifice perioadelor în care au trăit, acestea vor readuce la viață o lume uitată, plină de extrordinar.

Expoziția este cu intrare liberă, e deschisă de azi până în 31 ianuarie 2017 și se adresează atât adulților, cât și celor mici, care vor avea ocazia să încalece animalele expuse, pentru o experiență dătătoare de fiori…de gheață.

Expoziția a fost realizată în colaborare cu Prof. Adrian Giacchino, Directorul Fundației Felix de Azara, o organizație non-guvernamentală, non-profit, al cărei scop este de a contribui la conservarea naturii o și a patrimoniului cultural, la dezvoltarea științei și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

epoca de gheata sun plaza

 

Photo By: Sun Plaza
1 comentariu la “Mamuți, tigri și rinoceri la Sun Plaza”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.