Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Mă duc cu emoție să le citesc copiilor

 

Când Florina Badea m-a invitat să fac parte din acest proiect, am spus imediat DA. Desigur, pentru că e Florina, pe care o cunosc și o admir pentru energie și curaj, dar și pentru că mi-a propus un proiect minunat: să le citesc copiilor.

Fetița mea este încă mică, nu prea are răbdare să citim povești. Dar îmi place să citesc, uneori și cu voce tare și abia aștept serile în care voi citi povești cu ea. Invitația asta îmi aduce aminte că învățătoarea mea mă punea mereu să citesc cu voce tare în clasă, pentru că citeam frumos (ba, într-o zi am fost și la altă clasă să citesc, pentru că învățătorul lor lipsea pentru o oră), iar soțul meu mă mai asculta citind pasajele mai interesante din cărți pentru că nu mă puteam abține să nu i le citesc și lui  – acum, de când suntem părinți, nu mai avem momente de-astea :).

Așadar, voi fi pe 16 iulie, în intervalul 16.00 -17.00, la Sun Plaza, pentru a citi povești copiilor, în cadrul proiectului ”Și tu iubești să citești”. Organizatorul evenimentului este chiar Sun Plaza, care a amenajat un spatiu de lectură gratuit, aflat la parter, lângă intrarea principală. Puteți trece pe acolo să ascultați povești, împreună cu copiii voștri, și să donați cărți, care vor ajunge la centre speciale din sectorul 4 care oferă adăpost temporar familiilor fără case.

În spațiul amenajat s-au strâns deja 1500 de cărți pentru cei mici și mari, cu ajutorul partenerilor din proiect, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Cora și Librarium.

Multă lume inimoasă și cu drag de citit va fi la Sun Plaza să citească povești copiilor (dar nu numai): de exemplu, Dana Nălbaru, cu vocea ei caldă sau Marian Râlea, care merge direct la sufletul copiilor. Alături de vedete sunt și mulți bloggeri, pe unii îi citesc frecvent și îi admir. Sunt onorată să fiu printre invitați. Las lista mai jos, chiar cred că merită să vă faceți timp să plecați de acasă cu o carte în mână, pe care să o lăsați la Sun Plaza, în luna iulie și să zăboviți un pic pentru a asculta povești.

Programul lecturilor ”Și tu iubești să citești”, pentru cei mici și cei mari

În zilele de sâmbătă din luna iulie, de la ora 11.00, vor fi alături de copii și părinți: Răzvan Popescu și Flick de la Radio ZU – pe 9 iulie, Dana Nălbaru – pe 16 iulie, Daniela Nane – pe 23 iulie, Marian Râlea – pe 30 iulie. Tot pe 30 iulie, dar de la 12.00, va citi copiilor Mihai Găinușă de la Radio SEVEN.

Bloggerii care au acceptat să se alăture proiectului – să citească sau să vorbească despre cărți – sunt: Gabriela Maalouf: http://familie-implinita.ro/blog, Ioana Marinescu: http://pisicapesarma.ro/, Raluca Loteanu: http://ralucaloteanu.ro/, Robert Diaconeasa: http://daddycool.ro/, Ana Maria Mitruș: http://meseriadeparinte.ro/, Lucia Radu-Simota: https://mamicaautentica.wordpress.com/, Luminița Malanca: https://tusibebe.wordpress.com/, Lavinia Peter: www.mamicidepici.ro, Dana Dobrescu: http://www.modernmother.ro/, Claudia Știrbei: http://www.wowmom.ro/, Ana Maria Tătucu – www.anamariatatucu.com , Cristina Ologeanu: http://blogulmamei.ro/, Emilia Ilie: http://emilia-ilie.ro/, Florina Badea: www.florinabadea.ro – blog de viață sănătoasă.

Programul complet de lectură poate fi accesat aici.

Bine de știut: dacă și tu ai vrea să te alături proiectului și să citești sau să povestești copiilor sau adulților iubitori de cărți, te poți înscrie pentru lecturi publice cu un e-mail la: marketing@sun-plaza.ro.

Partenerii media ai proiectului ”Și tu iubești să citești” sunt www.copilul.ro, www.rol.ro, www.bookblog.ro.

Detalii despre eveniment sunt si pe www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center și www.sun-plaza.ro.

1 comentariu la “Mă duc cu emoție să le citesc copiilor”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.