Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Mamele care nu vor să fie mame

Am citit recent un articol din Marie Claire în care se vorbea despre mamele care regretă că au copii. Care simt că au pierdut tot ce știau din viața lor și, dacă ar putea, ar da timpul înapoi. Eu nu regret – numai ieri stăteam lângă soțul meu și fetița noastră și mă gândeam că aș vrea să nu se termine niciodată ceea ce ni se întâmplă (gânduri de mamă, deh). Nu regret, dar pot să le înțeleg.

Pentru mine a fost cumva dureroasă adaptarea la viața de după copil, am avut și episoade mai depresive, cu multe lacrimi, am avut și multă recunoștință, am oftat și suspinat după relația cu soțul meu (și încă o fac), am murit de drag de fata mea și de îngrijorare și de prea mult și frumos deodată. Nu aș da timpul înapoi niciodată. Mi-e clar, viața mea s-a dus, cu bune și cu rele, a început alta, cu bune și cu rele. Însă faptul că am avut o relație foarte intensă cu soțul meu și că eu însămi am avut o viață plină, în care îmi era foarte bine cu mine, mă face să înțeleg de ce unele mame spun că nu se regăsesc în noua lor realitate, așa cum credeau că o să o facă. De ce depresia nu mai trece.

“Am 30 de ani și încă de când eram foarte tânără visam să am o familie. Aș vrea să nu fi avut copii niciodată. Mi-am dat seama că nu sunt făcută să fiu mamă”. – comentariu anonim (site-ul Marie Claire).

Trăim într-o perioadă în care oportunitățile de a face lucruri sunt multiple. Lucruri mici, care să îți umple ziua, sau lucruri mari, care să îți umple viața, deopotrivă de mult de pus la suflet. Poți să deschizi foarte multe uși dacă vrei. Poți să stai sau să mergi, să fii nebun cu alții sau singur în nebunia ta și să nu îți pese absolut deloc de ce zice gura lumii. Mi se pare că sunt atât de multe șanse să faci să ți se întâmple lucruri frumoase. Și bum! naști. La revedere echilibru, gândire lucidă și tu cu tine. Nu mai e timp așezat, structurat. Totul e de genul: fă asta, ia asta, să facem asta, cum fac asta, așa e bine, când se face așa, cum trebuie, unde trebuie, de unde până unde. Lucruri mici care îți umplu ziua cum vor ele, nu cum vor tu. Da, și un singur lucru mare, care îți umple viața.

La început, te gândești că e nebunia aia, până se așază treburile. Că o să îți intri în ritm, după încălzire, și o să devii ca toate mamele fericite și împlinite, care uite, ce ușor și frumos îmbină cariera cu viața de familie, ce copii frumoși și cuminți au, ce repede și-au revenit la silueta de balerină. Ce simple sunt lucrurile pentru ele! Niciun zbucium, nicio tresărire în mușchii feței. Zâmbetul familiei fericite. Perfect picture. Apoi începi să te mai uiți în jur și să vezi printre rânduri. După care ajungi prin social media, prin grupuri închise de mame, în care multe se spun și lucrurile apar, câteodată, cu o sinceritate brutală. Mamele recunosc faptul că le e greu, că nu e așa de ușor precum pare și se spune. Că nu e simplu cu doi copii, dacă vrei să păstrezi echilibrul în familie. Că prea des soțul e așa, de văzut din când în când, pentru chestii administrative și gospodărești, cine mai are timp de atingeri tandre când unul e cu biberonul sau pampersul în mână, iar celălalt, inevitabil, cu copilul? Mamele recunosc că plâng, că se simt demotivate, că puține lucruri dintre cele pentru care mai au timp le mai aduc satisfacții. Că nu se pot concentra, că uită chestii, că sunt debusolate, că se simt presate. De ce stau vocile astea închise aici?

Nu sunt singura care nu era pregătită și care a căzut de pe norul ei pufos. Ca mine sunt multe, foarte multe. Majoritatea. Și tind să cred că pe măsură ce copiii apar mai târziu, cu atât norul e mai confortabil și mai cocon. Da, mă așteptasem la ceva baby blues – ei, o chestie hormonală, trece. Și cam atât. Am aflat abia după ce am născut că nu sunt chiar singură pe lume. Că viața cu copil, chiar și după depresia postnatala, nu e o fundă mare și roz (sau bleu, după caz). Și m-am revoltat. De ce nu vorbește nimeni mai clar despre asta? De ce mamele uită să îți spună că sunt obosite… nu, nu obosite, extenuate, uneori pe pilot automat?! De ce nu îți spun că sunt rupte de partener, oricâte eforturi ar face? Și citind articolul din Marie Claire mi-a fost clar: pentru că sunt criticate. Pentru că trebuie să pozeze în eroine și, dacă dărâmă acest mit, toate gurile satului se vor arunca pe ele. La fel cum se întâmplă cu femeile care spun că nu își doresc copii. Păi ce e aberația asta? Sunt niște proaste sterile și singure care fac pe deșteptele. Femei  egoiste, cărora li s-a ridicat modernitatea la cap.

Cum ar fi să vină mamele la serviciu și să se plângă de oboseală? Pentru cei mai mulți, e ca și cum le-ar auzi strigând în gura mare, în momentul în care intră pe ușă, azi am venit mahmură, dați-mi o pereche de ochelari de soare și lăsați-mă să-mi trăiesc suferința. Când ele, de fapt, vin și lucrează cu randament 200%, mintea lor procesează non-stop și au o eficiență cum nu au crezut că vor fi în stare vreodată. Dar prejudecățile sunt mai mari decât realitățile. Așa că mamele tac. Iar colegele de suferință văd strălucind în ochii lor the perfect picture. Eu mă uit la colegele mame și toate par relaxate și liniștite, când, de fapt, cel mai probabil așteaptă să meargă acasă la copii. În puținul lor timp sunt pe grupurile terapeutice de facebook și își strigă realitatea. Pentru că acolo nu le critică nimeni și pot plânge mai bine ca oriunde.

Eu refuz să fiu așa. De-asta scriu aici. Primul articol pe care l-am scris având modernmother.ro în minte a fost despre ce mi-aș transmite dacă aș fi înainte de naștere. Lucrul pe care îl spun oamenilor care așteaptă un copil este să fie cu partenerul cât se poate de mult, să savureze clipele astea în doi, exclusiv. Mă bucur când văd că mamele au curaj să spună sincer ce cred despre viața cu copil și când alte mame le mulțumesc pentru asta. Trebuie să vorbim despre viața de părinte cum este ea, cu suișuri și coborâșuri. Luarea unei decizii cât de cât în cunoștință de cauză (este peste puteri să înțelegi de fapt cum ți se va schimba viața, cu toate avertismentele din lume) poate fi importantă pentru unii oameni, care pur și simplu nu știu că nu își doresc, de fapt, copii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.