Modern Mother

| mothering, feeling good & more |

Două lucruri de ținut minte

Citesc zilnic articole de parenting. Parcă mă pregătesc să dau un examen, așa de conștiincioasă sunt la studiat. Partea bună este că îmi place materia asta.

Și, pentru că citesc, mai mereu găsesc lucruri noi și noi abordări pentru a construi o relație cu fetița mea din care ea să iasă îmbogățită. Azi am rămas cu două idei pe care am și început să le aplic și îmi pare rău că nu am făcut-o până acum.

1. La mâncare, un nu e un nu.

Când copilul întoarce capul și spune că nu mai vrea, nu are rost să insiști: hai, mai ia o gură / hai, ultima gură și gata / uite cât de puțin mai ai și termini. Copilul a transmis refuzul lui și vrea să fie auzit. Dacă tu continui să insiști, îi spui, de fapt: da, te-am auzit, dar ignor ce spui.

Eu nu insistam să mănâne atunci când nu mai voia, dar aveam alt obicei: insistam să guste ceva despre care credeam eu că are un gust bun și i-ar plăcea și ea refuza din start să încerce. Culmea e că în foarte puține cazuri i-a și plăcut mâncarea respectivă, dacă a acceptat să încerce (piersică și pepene). În rest, nu a cedat insistențelor mele sau, când a făcut-o, s-a strâmbat. Mi-am dat seama că inutiția ei e mai corectă și mai puternică decât prezumțiile mele.

Gata, de azi, dacă îmi spune că nu vrea ceva nu o să mai insist cu e bun / o să îți placă / de ce nu încerci măcar? Un nu e un nu și, pentru că îl accept, mesajul meu va fi: am auzit, am înțeles, îți respect decizia.

Culmea e că eu însămi sunt genul care refuză o mâncare din start, fără să o fi gustat și nu îmi mai schimb decizia oricât ar insista cineva. Oare de ce aș avea pretenția și aș insista ca fetița mea să facă ceva ce mie însămi nu îmi place ?!

2. Fără întrebări inutile de testare a cunoștințelor

În articolul pe care l-am citit, erau numite stupid questions. Pe scurt, nu pune copilului întrebări la care tu știi răspunsul deja: Ce culoare e asta? Câte mere am în mână? Cum se cheamă asta? Iar cel mai nepotrivit moment de a pune astfel de întrebări este atunci când copilul este prins într-o activitate – de obicei se joacă, așadar învață ceva. De ce să îi întrerupi procesul lui creativ cu o testare a cunoștințelor? Nu învață nimic din asta, tu cel mai probabil știi că vei primi răspunsurile, întrebi mai mult pentru orgoliul tău de a auzi răspunsuri corecte, dacă răspunsul nu e bun, oricum copilul nu va învăța neapărat varianta corectă și l-ai și întrerupt de la activitatea care îi făcea plăcere. E mai simplu să asimileze cunoștințele prin activități decât să îi bagi informația cu forța, sub forma unei testări formale. În loc să învețe pentru plăcerea de a învăța, copilul va învăța pentru plăcerea de a performa în fața părintelui.

La vârste mici, când copilul nu e prins încă în sistemul educațional, cea mai bună modalitate de a asimila cunoștințe e prin joacă sau în situații zilnice obișnuite, în mod natural. Decât să îl întrebăm, în timp ce se joacă, ce culoare e bila asta? mai bine îi spunem ceva de genul uite, îți dau bila roșie.  Sunt alte metode și alte momente când putem testa cunoștințele – de exemplu, când ne uităm împreună pe o carte. Și, în general, e bine să evităm să îl supunem la teste și să fim creativi și subtili în a vedea ce știe copilul nostru și ce nu.

Întrebările astea sunt din categoria: spune o poezie, cântă un cântecel, tocmai când copilul nostru chiar ar prefera să facă altceva. De asemenea, e de condamndat și obiceiul adulților de a stabili o relație cu un copil punându-i astfel de… stupid questions.

3 comentarii la
“Două lucruri de ținut minte”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.