Modern Mother

learning parenting on the job

Când ești mamă, curățenia e … Ce e curățenia?

Când îi spun soțului meu că e dezastru în casă, îmi spune că e doar dezordine. Deci ăsta e numele generic pentru chiuveta plină de vase, praf pe mobilă, jucării împrăștiate în toată casa, gunoiul plin (e un mister cum se umple din cinci în cinci minute), haine și papuci de toate mărimile și toate gusturile, care încotro?

Numai aseară, pe la 11 noaptea, fetița noastră ne-a împânzit toata gresia cu câte un “șotron mic” pe fiecare bucățică, și când spun toată gresia înseamnă un hol mare și bucătărie. Pentru că era târziu, cine să mai dea cu mopul, iar dimineață m-am trezit cu 15 minute înainte de ora la care ar fi trebuit să ies din casă, deci spălatul gresiei nu era pe lista de priorități.

De ce o las, aș putea fi întrebată? Păi, în ce privește scrisul, pentru că are carioci solubile și șterg repede (când apuc să șterg) și pentru că i-aș fura unul dintre cele mai frumoase momente. Are un apetit fantastic pentru scris cu marker / carioci – trece repede de la un loc la altul, cu frenezie, nu mai aude și nu mai vede nimic. Bona mă întreabă cum de nu sunt toți pereții scriși. Pentru că are și limite 🙂 Nu are voie să scrie pe perete, pentru că rămân urme. Au mai scăpat câteva dungi pe ici, pe colo, dar având în vedere potențialul, eu zic că stăm bine.

Și, în general, o cam las să facă haos, pentru că așa experimentează cu lucrurile, pentru că dacă nu strică și nu își pune în pericol sănătatea are libertate și, mai nou, pentru că am citit (slavă domnului cu studiile astea care zic de bine) că un copil care crește într-o casă în care nu există  obsesia pentru lucruri puse în ordine devine mai creativ. How cool is that? Pentru mamă, desigur.

Casa noastră e, în concluzie, un haos. Să le iau pe rând, adică în ordine:

Bucătăria.

Câteodată, când intru în bucătărie, îmi vine să închid ochii instantaneu și să ies repede, trăgând bine ușa în urma mea. Și sincer, facem ordine aici cam de două ori pe zi. Dar e suficient să derulăm o activitate prin zonă, mâncat de prânz, sau un pic de joacă, sau gătit, chiar și ceva rapid, că situația se complică. Detaliile le știe fiecare: vase de spălat, oale, tăvi de frecat, firmituri de strâns, jucării de cules de sub masă, ambalaje goale aruncate cine știe pe unde, PET-uri goale, pahare și căni peste tot pe unde ar mai fi putut fi vreun loc liber.

Holul.

Ar fi bine să pot ieși din bucătăria groazei și să respir. Însă dau direct în realitatea necruțătoare de pe hol, unde tocmai a trecut un mic hun, care a răsturnat toate mingile de ping pong (avem rezerve, că se pierd repede), a golit cutia cu forme din lemn (am luat una mare, cu 100 de bucăți, să stimulăm creativitatea copilului), a împrăștiat toți pantofii cu toc (mda, și soțul meu ar putea spune că am cam mulți pantofi, pe care nici măcar nu îi port) și, dacă hunului tocmai i s-a făcut dor de globurile de iarnă, mai avem și mult decor cu sclipici.

Până să nasc, aspiratorul stătea într-un dulap, căci curățenia se făcea în mod ordonat. Acum se face aleator, în pas cu dezordinea casnică, chef și timp, iar aspiratorul este pe hol, fix în mijlocul casei. De acolo îl putem pune la treabă repede, când chiar nu se mai poate, dar mai ales când apar urgențe (se anunță musafiri, se mai sparge vreun pahar). Asta vine cu dezavantajul că dacă aș avea chef să stau fix în mijlocul casei, e ocupat. Bine că nu am idei de-astea stupide, deși nu m-ar mira, la cât sufăr de lipsă de somn.

Dormitorul fetei (și al meu).

M-aș refugia în cameră, dar peisajul se repetă, cu diferența că acolo avem mochetă mai închisă la culoare (deci nu aș putea spune dacă sunt urme de cariocă). Am luat o mochetă moale, în perioada în care fetița noastră umbla în patru labe. Prima condiție a fost să fie pufoasă, să atenueze căzăturile. E perfectă pentru reținut mici mizerii in ea. Aspiratul devine un joc palpitant, în care alerg după chestii mici și albe, din toate direcțiile (bine că nu se văd decât chestiile albe). Dar, ghinion, aspectul impecabil, de care sunt extrem de mândră, nu durează mult. Am și renunțat să mă mai consum inutil, pentru că peste nici două ore de plimbare a unor piciorușe mici desculțe, umblate când pe terasă, când prin gresia scrisă cu cretă, când prin bucătăria unde au căzut firmituri de biscuiți, mocheta e cum o știam. Repeat game.

Geamurile.

Ce să mai zic de geamuri… Și dacă le șterg, arată ca neșterse, nu am skillsuri de-astea. Nu știu cum se face, mereu rămân ultimele pe lista de curățenie. Timpul meu de făcut curat este limitat la weekend, când doarme fetița mea, de prânz, iar ea niciodată nu s-a trezit după ce eu am bifat toată lista. Ba de multe ori apuc să strâng doar prin camera în care doarme soțul meu (de fapt, camera noastra, … ce vremuri, ce vremuri) și prin o parte din bucătărie. Geamurile le introduc subtil la categoria “trebuie să ștergem neapărat”, în care intră faianța pe care o tot pasez în responsabilitatea soțului ( Bine, se zice că bărbaților, dacă nu le zici explicit “șterge azi faianța și geamurile”, nu înțeleg. Poate de-aia geamurile noastre arată cum arată.

Camera soțului.

Se întâmplă că, de fapt, cel mai curat loc din casă și cel mai aerisit este, aparent, camera în care doarme soțul meu. Aici curățenia merge rapid și, pentru confortul psihic, încep cu ea. Am spus “aparent”, dacă privești cu ochi de vizitator. Pentru că pe dulap, pe după dulap, pe lângă dulap am depozitat tot felul de lucruri mari cu care ne-am pricopsit ca părinți și de care mai avem sau nu nevoie (și am tot dat mare parte din ele).

Dulapul.

Ăsta e un punct dureros. E ca un secret bine ascuns. Când am rămas însărcinată nu aveam casa child friendly, iar dulapul era mai degrabă eu friendly, pentru că soțul avea și are doar două rafturi, cele mai mici. După ce am născut, am eliberat cu GREU un raft pentru fată, care are multe haine (primite de la cele 3 verișoare mai mari). În concluzie, nu mai încap nici hainele mele, nici ale ei. Cum ar spune mama, numai șerpii mai lipsesc din dulap.

Îmi tot planific operațiunea curățenie la sânge, în toate dulapurile, începând cu oale, tigăi, cutii, și terminând cu caiete, dosare, cărți și haine, CD-uri pe care nu m-am mai uitat de vreo 10 ani și genți, multe, multe genți inutile.

În așteptarea timpului nelimitat care să îmi permită să pornesc operațiunea, pe care sunt convinsă că o să îl am când va avea fata vreo 14 ani și nu o să vrea să mai audă de mine, mă educ să nu îmi mai bat capul. Mă mobilizez doar când lucrurile au scăpat de sub control rău.  În rest, prefer să alerg prin parc, să râd, să mă bucur de fetița mea cât pot de mult. Oricum, dezordinea se întoarce în maxim jumătate de zi. Anii copilăriei fetiței mele nu numai că nu se mai întorc, dar și gonesc cu viteză amețitoare.

Photo By: Image courtesy of radnatt at FreeDigitalPhotos.net
3 comentarii la
“Când ești mamă, curățenia e … Ce e curățenia?”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.