Planul nostru, înainte să nasc, era să ținem fetița în pătuțul ei, lipit de patul nostru (cu laterala scoasă). În faza a doua urma să separăm paturile, dar să rămână cu noi în cameră. Iar în final, să aibă camera ei. Dorința mea a fost să intervenim cât mai puțin în relația noastră de cuplu, în care dormitul împreună era sfânt.

La foarte scurt timp, am început să dorm mare parte din noapte cu ea în brațe, în fund. Adormeam în timp ce sugea la sân și mă mai trezeam la următoarea ei masă.

Curând a venit toamna, cu frig în casă. Câteva zile am tot tras-o din pătuțul ei mai înspre mine, la căldură. În timpul ăsta, în timpul zilei, începusem să o pun la somn direct în patul mare, mai ales că era simpatică foc așa mică-mică, în ditamai patul.

Pe la 4 luni mai dormea ziua, câteodată, în pătuțul ei și asta mai mult ca să nu simt că planul nostru este dat peste cap complet și cu speranța vagă că vom reveni la el.

Apoi a răcit soțul meu și avea crize de tuse. Am hotărat de comun acord ca el să doarmă în birou, pe salteaua gonflabilă, pană își revine. Iar eu am luat-o pe fetiță cu mine în pat, să o simt aproape. Și așa am intrat sub ghilotina dormitului separat, fără cale de întoarcere și cam distrugătoare de relație de cuplu.

Nu prea mă lăsa inima să o mai mut pe fată înapoi în pat, ba chiar începuse să îmi placă tare să dorm cu ea. Știam că se trezește noaptea și adoarme la loc liniștită pentru că mă simțea lângă ea. Dimineața eram ochi în ochi de la prima clipire. Ce minunat! Mi-am dat seama că și ea se simțea foarte bine dormind aproape de mine. Am decis cu soțul meu că, așa cum noi avem nevoie să dormim împreună, și fetița noastră are nevoie să doarmă cu mine. Nevoile ei sunt, în acest moment, mai importante – și suntem de acord amândoi în privința asta.

Cred că pe la 6-7 luni soțul meu s-a întors în pat, iar noi două ne-am transferat în birou, pe care l-am făcut dormitor. Am cumpărat o saltea și aici dormim și acum.

Mi-e dor să dorm cu soțul meu, tânjesc să stăm seara în pat, unul lângă altul. Mă enervează despărțirile de noapte bună, când fiecare intră în camera lui. Dar, pe de altă parte, abia aștept să o simt aproape pe micuța noastră, caldă și pufoasă. Mă topesc de dragul ei când mă duc lângă ea și nici nu apuc să mă așez, că s-a și plasat pe locul meu. Sau când vorbește, cască, mățâie în somn. Când se trage înspre perna mea și își aruncă picioarele peste mine, în somn. Sau când se împinge de ajungem să dormim amândouă pe o palmă lățime dintr-o saltea de 1,80 m.

Nu simt că am procedat greșit. Aș face la fel și a doua oară, fără ezitări. Sunt încrezătoare în ce spune Aletha Solter, că în jurul vârstei de 3 ani va dori să fie independentă și să doarmă în patul ei. Vom vedea.