Modern Mother

learning parenting on the job

Jucării interesante pentru 1 an – 1 an jumătate

Mi-am propus ca periodic să scriu cu ce se mai joacă fetița mea – cele mai interesante dintre jucăriile și preocupările ei, pentru că și eu sunt în căutare de idei de la alți părinți. O să scriu și despre cărțile care i-au plăcut, precum și despre diverse alte lucruri de copii care ne sunt utile.

Intre 1 an si 1 an jumătate, i-au plăcut:

  1. tractoare. Sotul meu i-a cumpărat un tractor din Carrefour, roșu, cu remorcă atașată, de care a fost foarte încântată. Se joacă și acum cu el, din când în când, e drept că mult mai rar, dar încă îi este drag. În parcul Izvor este un tractor parcat permanent la intrarea dinspre Splaiul Independenței, astfel că pasiunea pentru tractoare nu se stinge :). Are chiar și câteva cărți despre tractoare.
  2. carioci solubile. Le-am cumpărat exact pe cele din poză, ulterior am găsit și alte mărci. Noi le-am luat online, de la bestkids.ro, dar sunt sigură că sunt și pe alte site-uri. Cu ele a scris peste tot, pe cearceaf, pe fețele de pernă, pe măsuța de mâncat, pe haine, pe cărți, pe mâini și picioare, pe covor. Culoarea se șterge imediat, cu șervețele umede sau cu apă. Am avut și markere whiteboard, cu care, la fel, a mai scris pe unde nu era cazul, însă i-a plăcut la fel de mult să scrie și pe tabla magnetică, din fericire, așa că am mai direcționat-o în zona bună 🙂
  3. mingi. Mingile au fost pasiunea ei de la câteva luni. În mod special i-a plăcut această minge cu Tigru și Pluș, așa cum îi știe ea. A primit-o cadou, nu știu de unde a fost cupărată, dar a fost perfectă pentru mânuțele ei mici. În plus, e moale, ușor de aruncat și, câteodată, de ronțăit, pentru că a fost tentată să mai muște din ea, nimic periculos însă. Am avut și are tot felul de mingi, cu suprafețe și texturi diverse.
  4. cartea cu Peppa. A fost o încântare, la început pentru că avea ceasul ale cărui limbi se rotesc și era interesată de ceasul de pe perete. De altfel, ceas (în varianta ca) a fost printre primele cuvinte pe care le-a zis. Apoi am studiat împreună și imaginile, care arată activitățile zilnice ale celebrei Peppa și ale familiei ei. Îi place și acum pentru că încă e pasionată de Peppa. Cartea asta am cumpărat-o de la Inmedio, cei care vând ziare și reviste.
  5. Bubu. De fapt e Bert, personajul din Sesame Street, dar noi i-am zis Bubu, să fie simplu pentru ea, iar ea i-a zis Dudu. A fost o totală lipsă de interes pentru el, la început, după care antipatia s-a transformat în dragoste mare. Trebuia să îl am pe Bubu cu mine prin casă pentru că dacă descoperea o activitate mai interesantă, îl chema să vadă și el sau să o facă împreună. Acum, din păcate, Bubu zace într-un colț de cameră, ignorat total. Păpușica a primit-o de la bunica.
  6. autobuzul cu Minnie si Mickey – autobuzele sunt pasiunea ei. Autobuzul ăsta l-a primit cadou de Crăciun și acum, după aproape jumătate de an este încă una dintre jucăriile ei preferate. Nu o mai încântă autobuzul în sine, cât Minnie, pentru că a intrat în faza Minnie. A inventat diverse moduri de a se juca – autobuzul are și niste cuburi mari și moi, perfecte pentru construit cu mânuțe mici. Autobuzul este brand Clemmy și am văzut că se poate cumpăra și online, de pe elefant.ro (culoarea din poză de pe elefant.ro nu este cea reală, autobuzul este roz, ca în poza de mai sus).
  7. ghinde. Toamna a venit cu multe, multe ghinde și cred că zilnic am dus cu mine în buzunar câte o ghindă. Acum cred că le-a uitat, dar cu siguranță le va redescoperi cu încântare în toamna asta.
  8. Little Baby Bum. Youtube a intrat în viața ei pe la 1 an 🙂 Asta e, nu am încercat să evităm și, până la urmă, ne-am dat seama că nu a fost atât de rău, mai ales că s-a uitat la cântecele și filmulețe friendly. Animațiile de la Little Baby Bum sunt minunate. Am aflat cu drag povestea lor, este vorba despre doi părinți din UK care și-au dat seama că nu există animații plăcute în cântecelele pentru copii și au hotărât să le creeze ei. Am citit și că îți răspund garantat dacă le scrii. Am testat și așa este. Personajele din cântecelele lor sunt minunate, am și eu preferatele mele. Fetiței noastre îi place mult păianjenul. Și a urmărit până la saturație toată seria Wheels on the Bus. Acum s-a cam plictisit de LBB, i-a trădat pentru Peppa și Minnie, dar, din fericire, apar mereu melodii noi și ne mai întoarcem la vechea dragoste din când în când.
1 comentariu la “Jucării interesante pentru 1 an – 1 an jumătate”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.