Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

Noi suntem vocea copilului nostru

De când fetița noastră a împlinit un an, trecem frecvent prin ocazii în care diverse persoane vor să o ia în brațe și ea nu vrea. Situația este mai dificilă cu persoane cunoscute și, paradoxal, opoziția ei este cu atât mai mare cu cât persoanele respective îi plac sau îi trezesc un interes. Probabil și pentru că trăiește senzatii puternice – ar vrea și nu ar vrea să meargă la persoana respectivă -, pe care nu le poate gestiona.

Primesc și critici, direct, sau doar le simt legat de faptul că nu o încurajez să treacă peste această barieră. Uneori o îndemn cu o vorbă să se ducă, recunosc, dar nu cred că sunt prea convingătoare. Și, cum la vârsta asta copiii știu să intuiască dincolo de cuvinte, pentru că ăsta e modul lor de a descifra lumea, sunt sigură că fetița mea simte că nici eu nu mă simt confortabil în încurajarea mea. Cel mai probabil mâinile mele spun altceva și inconștient o trag înspre mine.

În ultima perioadă încerc să evit situațiile de genul ăsta. Dacă nu vrea să se ducă la o persoană, reîntăresc refuzul ei: nu vrea să vină și asta e tot. Cu persoane necunoscute nici nu îmi mai bat capul, le zic din start că sigur nu va veni, pentru că refuzul ei e însoțit și de un disconfort puternic vizibil și vreau să evităm neplăceri inutile. Dacă văd că simte nevoia de întărire verbală din partea mea, îi spun că nu e nevoie să se ducă la cineva dacă nu vrea, o va face când se simte confortabil.

Și nu o protejez înainte de a vedea reacția ei, pentru că am avut și surpriza să văd că a aceptat îmbrățișarea unor persoane pe care nu le-a mai văzut deloc sau de mult timp.

Procedez astfel de când am citit că noi suntem vocea copiilor noștri, mai ales a celor mici, atunci când nu se pot apăra. Nu mă interesează să demonstrez nimic nimănui, că am un copil sociabil, adaptabil, vesel, în ciuda faptului că el se poartă de parcă nu a văzut oameni necunoscuți în viața lui. Sentimentele fetiței mele în momentul X sunt mai importante decât impresia cu care pot rămâne unii oameni despre ea din această interacțiune ratată.

O altă situație în care cred că e rolul nostru să intervenim este când persoane străine își dau cu părerea despre ce face copilul nostru, judecând, mai ales, ce li se pare lor nepotrivit. Că plânge, că de ce e așa mare și are încă suzetă, că stă în brațe etc. Îmi aduc aminte că mie, când eram copil, îmi era oarecum teamă de autoritatea persoanelor necunoscute. Aș fi vrut să nu am de-a face cu ele deloc, să nu îmi adreseze niciun cuvânt, cu atât mai mult ceva critic. Așa că, dacă cineva îi adresează vreun reproș, intervin cu o replică scurtă. Uneori cu un ton glumeț, uneori mai serios, depinde de situație. Important e să preiau eu dialogul pentru a crea zona de confort și siguranță pentru copilul meu. Vreau să știe că sunt acolo să o protejez și îi mai spun uneori că nimeni nu are dreptul să îi zică ce să facă, în afară de mine, tati și bona.

La locul de joacă apar alte situații în care, dacă e cazul, intervin. Încerc să nu mă implic la început, pentru că multe neînțelegeri și le rezolvă copiii direct, între ei, ba unele sunt aparent conflictuale, creând frustrări pentru noi, adulții, copiii nu le percep astfel. Dar când e clar că un copil devine prea agresiv, vorbesc eu pentru fetița mea. Îi și zic, când rememorăm situația, într-un moment mai liniștit, că dacă un copil o deranjează, de exemplu încearcă să îi ia o jucărie cu forța, să îi spună Nu, pentru că vreau să știe să se protejeze și singură.

Eu nu cred în teoria că trebuie să îi expunem pe copii la situații dificile și să îi lăsăm să experimenteze frustrări și neplăceri să se călească. Oricum gestionează nenumărate frustrări în timpul zilei – mă gândesc numai de câte ori aud “nu / nu e voie” pe parcursul unei zile, de câte ori vor să transmită ceva și nu sunt înțeleși sau de câte ori vor să facă anumite lucruri, dar nu pot. În plus, pentru mine este esențial ca atunci când copilul meu e cu mine să îi ofer siguranța de care are nevoie, să aibă încredere că nu îl las descoperit și vulnerabil și că dacă, metaforic, are nevoie să îi întind o mână să îl ajut, eu nu îi zic descurcă-te singur!

Photo By: modernmother.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.