Modern Mother

| mothering & more |

– Noi nu ne creștem copiii din cărți! – Poate ar trebui.

Noi, părinții din România, nu suntem, în marea majoritate, ok. Avem traume ascunse pe care nu le conștientizăm. Avem moșteniri care ne-au deformat și ne influențează comportamentele, amplificate de un sistem bolnav. Ne raportăm la cutume, prejudecăți și credem că dacă cei din jur fac așa e neapărat și bine.

Copiii noștri sunt agresați zilnic, tratați fără respect, ignorați. Acasă și la școală. Iar noi, părinții, tăcem, ne mințim că nu e așa, găsim scuze, preferăm să nu știm, nu ne pasă sau credem cu tărie că asta îi va face mai puternici.

Ne zicem: copiii nu știu ce e mai bine pentru ei, copiii sunt manipulanți și speculanți, copiii sunt niște șmecheri și trebuie să știe unde le e locul, copiii trebuie expuși intenționat la adversități pentru a deveni rezistenți, copiii și-o iau în cap dacă li se dă nas.

Adesea lucrurile stau altfel. Părinții îi ascultă pe copii doar când vor ei, părinții îi păcălesc pe copii, părinții mint și nu își țin promisiunile, părinții nu suportă copiii nervoși, supărați, triști, irascibili, plictisiți, părinții cred că au scuze plauzibile pentru comportamentul lor agresiv, părinții își arată dragostea și bunăvoința față de copii doar când consideră ei că aceștia merită, părinții cred că nu lasă urme dacă țipă la copii, îi pedepsesc sau îi ignoră când nu au chef de ei. Părinții cred că dacă își iubesc copiii e suficient, pentru că iubirea le dictează un comportament corect, ei nu au nevoie de nimeni să le spună cum să fie părinți.

Nu suntem ok, e timpul să conștientizăm asta, să ne mai uităm în dreapta și în stânga, dincolo de universul nostru mic care ne validează convingerile, să mai ascultăm ce zic niște oameni care au experiență relevantă în relația cu copiii, prin prisma faptului că fac terapie cu ei, studiază și știu foarte bine cum funcționează creierul și sufletul copiilor. Să vedem cum converg părerile acestor oameni și să înțelegem că deși nu vrem să ne creștem copiii după cărți, cărțile conțin informații vitale, care ne pot face niște părinți mai buni și sunt adesea în contradicție cu manifestările care vin din intuiția virusată de trecutul nostru dureros. Psihologia este o știință socială și se ocupă cu înțelegerea minții și comportamentului uman. Oricât de diferit, de unic este copilul nostru are un numitor comun cu atâția alți copii și comportamentul său intră în niște tipare care pot fi explicate și chiar prevăzute. Avem oportunitatea de a avea acces la informație ca niciodată până acum și e de datoria noastră să o căutăm și să ne dezvoltăm noi, personal, pentru a contribui la echilibrul copilului nostru.

Mamele și bunicile noastre nu știau despre dezvoltarea cortexului prefontal, nu știau că empatia se formează după 3-4 ani, că apariția unui frate este un stres major pentru primul născut, că tantrumurile sunt manifestări normale, ca pedepsele și recompensele nu funcționează, că se pot pune limite cu blândețe, că anxietatea de separare este reală și, dacă nu este gestionată, poate avea efecte pe termen lung, inclusiv în relația de cuplu a copiilor noștri. Mamele și bunicile noastre știau că o decizie a părintelui nu poate fi contestată, că dacă nu ești cuminte mergi în camera ta, că ești urât când plângi, că nu e frumos să vorbești neîntrebat, că exprimarea sentimentelor este un semn de slăbiciune și că ”te iubesc” nu se spune oricând și oricum. Educatoarele, învățătorii și profesorii noștri știau că există copii cuminți și obraznici, ascultători și neascultători, silitori și loaze. Cei de 10 și ceilalți. Delimitare pe viață. Emoțiile erau relevante într-un context restrâns. Existau și atunci limite, de forma: ”Totul are o limită! Încetează”

Așa erau vremurile atunci. Desigur, au existat și puncte pozitive, dar trebuie să conștientizăm că cei care am ieșit din stilul ăsta de parenting nu avem cum să fim ok. Dacă ne-am uita la teoria atașamentului, prea puțini dintre noi au dezvoltat un atașament sigur. Trebuie să înțelegem că rupând lanțul care ne leagă instinctiv de stilul părinților noștri vom deveni altfel de părinți. Să înțelegem că parentingul acesta pe care l-am trăit pe pielea noastră are încă multe, multe forme de existență în noi, de la forme agresive, la reminiscențe. Acesta este parentingul modern care se manifestă pregnant în societatea românească, nu cel din cărți.

Photo By: pexels.com / author: https://www.instagram.com/ThisZun/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.