Modern Mother

learning parenting on the job

Tații, acești homo ludens

Ieri în parc, pe seară, un tată dădea din greu la învârtitor și striga: urmează stația Constantin Cașcavaleanu, cu peronul pe partea dreaptă. Apoi copiii au râs și au inventat propriile stații. După care tatăl rostește intruziv și chiar revoltat: este rândul meu să zic. A urmat stația Spiderman cu sclipici.

Ăștia sunt tații. Mereu sunt descriși ca niște copii mai mari, în sensul de neajutorați. Dar de fapt ei sunt niște copii mai mari pentru că știu să se joace. Nicio mamă, oricât de talentată, nu cred că reușește să fie așa de haioasă și să se elibereze de orice reținere la joacă, cum o face un tată.

Tații sunt în stare să spună cele mai amuzante lucruri, să stea în cap și să râdă în hohote, dacă li se cere, să îl provoace pe copil, să inventeze tot felul de joculețe puerile, dar atât de haioase, să construiască, să deseneze, să picteze, fără să le pese dacă au sau nu talent. Pentru că, pentru copii, nu talentul contează, ci cât de distractiv e momentul.

Încă de când era fetița noastră mică eu mă jucam cu ea plimbându-i o jucărie, aproape, departe, uite, ia-o, ține-o bine etc, iar soțul meu venea și i-o punea pe cap. Ei, cine era mai amuzant? Eu sunt preocupată că e aproape 12 noaptea și ea nu doarme; el vine și o provoacă făcând o chestie distractivă. Eu mă joc regulamentar cu jucăriile de baie; cu el dă din picioare și udă tot în jur – el e fleașcă, pe tricou, pe pantaloni, ea e fericită. Cu mine, la finalul unei sesiuni de joacă, mai rămân întinse doar ultimele jucării pe care le-am folosit; cu el, casa e vraiște. Nu cu jucării, ci cu ce nu gândești – paie de băut, monede, brățările mele, hârtiuțe, ar putea fi orice. Eu desenez un șotron frumos, așa cum am văzut la Lola, pe Duck TV, să o învăț cum să sară, cu picioarele depărtate și apropiate, soțul meu îi face un șotron cu picioare și pantofi. Hmmmm….

Îmi aduc aminte și de când eram copil, cum tata făcea tot felul de nebunii cu mine și cu sora mea, și parcă o și aud pe mama neliniștită strigând la el: mai ușor, mai încet. Cu tata ne dădeam în rollercoaster, cu tata am învățat să mă cațăr pe stânci, tata ne alerga cu sania coborând trotuarul cu viteză de ne sărea fundul sus-sus, tata ne ținea cu capul în jos și făcea tot felul de scheme cu noi. Lui tata părea să nu îi pese că ne fuge adrenalina în sânge, că e prea târziu sau prea devreme, ca timp, ca vârstă.

Tații au un rol important în relația cu copilul.

Am citit că sunt numeroase studii care arată că tații îi ajută pe copii să aibă mai multă încredere ei, îi încurajează să învețe lucruri noi și contribuie la dezvoltarea abilităților sociale ale acestora. Chiar dacă părinții sunt despărțiți, rolul tatălui rămâne important, în măsura în care se implică în relația cu copilul.

100 de mame au fost monitorizate, într-un studiu, cum interacționează cu copiii lor de 5 luni. Ce făceau? Se uitau în ochii copiilor, imitau suntele scoase de ei, îi atingeau cu blândețe și afecțiune. Tipic, mă recunosc perfect. În schimb tații, lăsați singuri cu copiiii, făceau diverse mișcări care îi făceau să râdă, îi încurajau să se miște singuri.

Mai mentionez un alt experiment interesant, numit, într-o traducere adaptată, Testul râsului. Copilul și părintele sunt lăsați timp de două minute într-o cameră, fără jucării, iar misiunea părintelui este să îl facă pe copil să râdă. Cam ce fac tații? Aleargă copilul prin cameră, se strâmbă, ba chiar își pun și covorul în cap. Cred că ar face și un adult să râdă, nu doar un copil 😃  Și mamele s-au descurcat în a-i face pe copii să râdă, dar au fost mai stresate de absența jucăriilor. În plus, copiii au fost mai energizați și au trăit emoții mai intense în prezența taților.

Cercetările despre rolul tatălui în creșterea copiilor sunt încă la început de drum, dar e din ce în ce mai clar că tații sunt mai deschiși la a face lucruri trăznite și nu își impun constrângeri, comparativ cu mamele, iar stilul lor liber este benefic pentru dezvoltarea copiilor. Am citit și o concluzie care mi-a plăcut mult: dacă noi, mamele, avem o reținere când îi vedem pe tați interacționând cu copilul, însă copilul râde, tatăl râde, să ne relaxăm, totul e ok!

Dacă vreți să aprofundați subiectul legat de importanța taților în relația cu copilul, las câteva linkuri la articole interesante:

4 comentarii la
“Tații, acești homo ludens”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.