Modern Mother

| reshape, redesign, repurpose yourself |

Temerile mele de mamă

Mămicia vine cu multe, multe sentimente amețitor de frumoase, dar și cu multe panici și frici. Este o zonă neagră, de care încerc să mă țin departe, dar uneori am perioade în care mă simt trasă ca în nisip mișcător și mă învăluie tristețea. Sunt obsesii care îmi înnegurează câte o dimineață întreagă sau un final de zi.

Mi-e teamă…

  1. Să nu i se întâmple fetiței mele ceva. Nici nu vreau să intru în detalii.
  2. Să nu mi se întâmple mie sau soțului meu ceva.
  3. Că nu o să știu să gasesc linia între a-i lăsa independența și a impune limite și reguli, astfel încât să nu îi creez un disconfort. Mă bazez mult pe ce spune sufletul meu și pe reacțiile fetiței mele.
  4. Că o sa vină un timp când nu o să am ce să o  mai învăt. Dar, așa cum spune soțul meu, vom avea grijă să știe unde să găsească informația de care are nevoie și o să o învățăm să își dorească să afle mai multe și o să o sprijinim.
  5. Că nu voi ști să reacționez echilibrat când nu voi fi de acord cu alegerile ei.
  6. Că nu voi fi suficient de puternică să îmi depășesc fricile și să îi las independența.
  7. Că o sa îi transmit prejudecățile și temerile mele.
  8. Că poate într-o zi o sa simtă că în alte locuri e mai bine decât în familia noastră, și numai timpul ar putea să o facă să înțeleagă nuanțele și contextul.
  9. Că nu voi avea suficiente argumente să îi explic de ce binele învinge.
  10. Că nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor ei.
4 comentarii la
“Temerile mele de mamă”
  • buna, draga mamica!
    iti apreciez sinceritatea cu care scrii!
    eu am un baietel de 2 ani si 9 luni, Teodor, Teo sau Teutu, cum il strigam noi… am avut de-a lungul timpului multeee temeri legate de cresterea si educatia lui insa acum o sa fiu foarte scurta (de teama sa nu se trezeasca si sa imi acapareze laptop-ul! o alta temere…. 😛 )
    in prezent ma confrunt cu ale lui crize de furie, de nervi, care devin parca mai intense si mai dese… ma tem ca nu o sa le depasim repede si cu bine pentru ca si eu ma enervez destul de des s ia invatat asta de la mine, caci si mie imi este greu sa ma controlez la nervi sau la manie… simt cum relatia noastra cam scartaie si ma tem caci il iubesc enorm, si nu vreau sa-i fac rau….

    • Buna, Vicky! Aș vrea să îți pot da sfaturi care să funcționeze, dar nu știu și nu îmi permit. Pot însă să îți spun cum fac eu când fetița mea este rebelă. Eu sunt genul de persoană vulcanică, atunci când e nervoasă. Mă enervez și destul de repede. Dar cu fetița noastră nu mi s-a întâmplat sa ridic tonul pentru că a facut cine știe ce și nu am certat-o niciodată. Cred că ține de mindset – eu m-am setat așa încă de când am născut și am rămas calmă chiar și când arunca a n-a oară la rând o jucărie. Tot ce fac copiii când sunt mici este să experimenteze și să cunoască. Așa învață. Nu fac lucruri din răutate, ci din dorința de a cunoaște. Asta e premisa cu care am plecat eu la drum. Și când avem impresia că sunt neascultători, nu o fac pentru a ne supăra, nu trebuie să o luăm personal, ei pur și simplu testează limitele, să se adapteze în relația cu noi. Dacă suntem calmi și stăpâni pe situație, trec repede peste moment. Dacă văd că ne enervăm, simt că preiau controlul și încearcă să provoace din nou astfel de situații. Eu niciodată nu îi spun fetiței mele mă supăr pe tine sau m-ai supărat că ai făcut asta, nu mai vorbesc cu tine sau nu e frumos ce faci, esti obraznica etc Nu îi dau senzația că mă afectează personal ce face și nici nu o etichetez pe ea. Mă refer strict la situația respectivă și îi zic nu e voie să faci asta sau nu te las să faci asta. De cele mai multe ori înțelege. Dacă protestează sau plânge, stau jos, lângă ea, sau o iau în brațe și o consolez, îi spun că o înțeleg, că știu că își dorește să facă lucrul respectiv, îi ofer câteva argumente simple (dacă e supărată, oricum nu le ascultă). Iar dacă situația e prea serioasă, seara, înainte de culcare sau când prind un moment bun în timpul zilei, povestim ce s-a întâmplat. Cred că pentru mine asta e una dintre lecțiile de mamă: să învăț să îmi controlez nervii. Nu am făcut-o niciodată în viață, am supărat multă lume dragă cu reacțiile mele impulsive, dar uite, am învățat că se poate! 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.