Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Tag joaca

Cine a zis că să te joci e ușor?

De vreo două săptămâni jocul preferat al fetiței mele este să îl luăm pe Bubu (păpușa ei preferată de pluș, care și-a recâștigat locul în sufletul ei) și să sărim la trambulină în pat, să ne prefacem că ne dăm jos papucii, să mergem cu metroul, tot felul de activități care implică mișcare și plimbat dintr-o cameră în alta. Eu sunt, în toate aceste situații, vocea lui Bubu. Desigur, e… continuarea

Noi mergem în parc cu copiii, nu copiii cu noi

De câte ori merg în parc cu fetița, plec fără un plan anume. Azi vrea la locul de joacă, mâine s-ar putea să își dorească să alerge prin iarbă, iar peste două zile, după nici 5 minute, ar putea cere acasă. Timpul nostru în parc nu e al meu, e al ei. Ea decide ce vrea să facă, în ce leagăne, tobogane și alte minunății moderne vrea să se dea, cât… continuarea

Copilul meu nu împarte. Și ce?!

Văd zilnic la locul de joacă conflicte între copii care nu vor să împartă jucăriile pe care le au. Și mame care îi admonestează că nu știu să se joace frumos, că sunt răi, care pur și simplu îi obligă să împartă, lăsându-și copilul în suferință și făcând un alt copil fericit. Asta este una dintre situațiile în care chiar zic că e nevoie să citim și câte ceva despre… continuarea

Lasă copilul să gestioneze conflictele la joacă

Din lecturile mele de parenting, am preluat acest sfat foarte bun, pe care îl aplic des, dar nu atât de des pe cât aș vrea, pentru că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu multe mămici. Copiii trebuie lăsați, în primă fază, să își rezolve singuri conflictele, pentru că, de fapt, poate să nu fie vorba de niciun conflict. Când copilul nostru își dispută o jucărie cu un alt… continuarea

Nu deranja! Creierul se dezvoltă!

Acest articol este preluat de pe site-ul www.nature-play.co.uk și este reprodus cu permisiunea autoarei, Clare Caro. Nimeni nu poate învăța în locul altei persoane, este imposibil. Pentru că joaca înseamnă învățare și dezvoltare pentru persoana care se joacă, experiența este una foarte personală. Un copil care se joacă are nevoie de multă concentrare și atenție - fie că este vorba despre explorarea unui obiect, repetarea unei activități… continuarea

Am un copil adolescent de 2 ani, independent

Când mă trezesc dimineața îi văd ochișorii ei verzi si frumoși, care uneori mă privesc curioși, alteori îmi zâmbesc. De câteva zile însă, se întâmplă să se uite distant sau chiar sfidător la mine. O privire dezinteresată, însoțită de un nu scurt și ferm și un funduleț întors în fața mea. Gata, am început prima etapă a adolescenței. E cam greu și te cam lovește când copilul tău realizează că… continuarea

Copilul meu trebuie doar să se joace

Pornesc acest articol pentru că am vazut un comentariu pe Facebook, în care o mămică prezenta ca punct pozitiv faptul că bunicii au învățat-o pe fetița ei, de 2 ani și 8 luni, primele zece strofe din "Luceafărul". Și eu am întrebat, retoric, de ce ne-am dori ca un copil de nici 3 ani să știe să recite din "Luceafărul"? Până la 3 ani, în special, cele mai importante achiziții ale copiilor trebuie să… continuarea
  • 1 2