Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Review loc de joacă: La Iris

Nu e foarte corect loc de joacă, pentru că La Iris se consideră mai degrabă un restaurant cu loc de joacă. Însă vreau să vă zic din start că, dacă mai degrabă căutați un restaurant, unde să stați cu prietenii și să povestiți, La Iris nu este așa. Chiar dacă mâncarea este grozavă.

La Iris este o casă cu etaj cu camere, în care sunt amplasate mese pentru servit una- alta și jucării. Fiecare cameră are un anumit design și mai multe sau mai puține jucării, în funcție de vârstă. Camerele sunt mici, totul se petrece în liniște, ai senzația, de cum intri, că intri într-un univers închis, chiar că deranjezi. Primul șoc a fost că a trebuit să ne punem papucei de protecție, iar noi venisem să sărbătorim o zi de naștere într-un restaurant unde copiii ar putea să se și joace. Am încheiat prin a fi umbra copiilor prin toate camerele, mâncând pe fugă la măsuțele foarte mici, din spațiile strâmte.

Noi am rezervat o masă cu inima puțin strânsă, pentru că, trebuie să o spun, review-urile nu sunt foarte bune. Personalul a fost ok, am discutat înainte pe Facebook, să aflăm ce și cum, dacă trebuie rezervare etc. Per ansamblu, copiilor care erau acolo le-a plăcut, au alergat pe scări în jus și în jos, avantajați fiind că sus nu era nimeni și nu deranjau. Mâncarea a fost delicioasă.

Ce ne-a plăcut – La Iris:

  • mâncarea este foarte bună. Nu au chiar cea mai bună pizza din oraș, dar e foarte bună, home made, pare după rețeta lui Jamie Oliver. Cel puțin seamănă foarte bine cu pizza pe care o facem noi acasă după această rețetă.
  • aveau meniu pentru copii, cu suc de mere natural și o jucărie surpriză (am primit un slime foarte ok, nu am distrus nimic prin casă cu el).
  • servirea a fost ok: ne-au adus tot ce am cerut repede, chiar și cu zâmbete
  • camerele sunt diferite ca tematică, pentru copiii e interesant. Una dintre ele e ca o pădure, alta – ca o cabană. Din review-uri am aflat că Pinic este sala cea mai căutată, acolo sunt cele mai multe jucării.
  • este curat

Ce nu ne-a plăcut – La Iris:

  • atmosfera închisă, tot timpul ai senzația că deranjezi, este semiîntuneric. La etaj, pentru că nu era nimeni, luminile erau stinse, dându-ne senzația că am venit într-o vizită în casa unor oameni necunoscuți
  • faptul că nu e nici restaurant cu loc de joacă, nici loc de joacă cu restaurant, ci mai degrabă e undeva între ele. Așadar, nu e nici suficient spațiu de joacă, dar nici loc să mănânci relaxat.
  • jucăriile erau cam ponosite. La etaj au o cămăruță mică între cele două săli de luat masa unde au niște piese de la seturi de lego sau de construit descompuse, jos – niște urme de jucării, destul de diverse, dar cam triste. Nu îți dau senzația de bucurie, veselie când le vezi. E foarte probabil să pară așa din cauza senzației generale de apăsare.
  • dacă sunt două grupuri în aceeași cameră e deja foarte mult, nu prea ai loc de mișcare.
  • ca o notă: nu vă așteptați să găsiți autobuzul din poze (eu l-am ”vândut” fetiței să o conving să mergem, pentru că nu avea chef și se pare că am greșit)

Înțeleg perfect că acesta a fost spațiul pe care proprietarii conceptului l-au avut la dispoziție, însă cred că lipsesc veselia, energia pozitivă, lumina, culoarea. Pentru noi nu a fost genul de loc de unde să plecăm cu gândul ”cool, să ne mai întoarcem aici”.

Photo By: Facebook La Iris
2 comentarii la
“Review loc de joacă: La Iris”
  • Dezamăgită! În urma cu ceva ani am făcut ziua celui mare și a fost ok .Acum am făcut ziua celui mic -9 ani.Mi-au pus niște farfurii cu 3 firfirei de cartofi prăjiți și piept de pui, o mizerie….nu cred ca saraceau dacă mai prăjeau un cartof la fiecare pe farfurie în condițiile în care o apa mica de 0,33 pt copii este 10lei! Copiii au rugat sa pornesca play station și surpriza i-a amânat pana s-a terminat petrecerea.Ne-au lăsat un gust amar……nu recomand. N-am mai zis nimic dar am plecat dezamăgită.Traim intr-o lume a banilor dar asta nu e tot!

    • Multumesc pentru completări, cred că este important ca informația să ajungă la oameni în forma sa autentică. E bine să avem cât mai multe date când facem o alegere și feedbackul tău contează.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.