Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Avertisment pentru tratamentele homeopate care calmeaza durerile de dinți

FDA- autoritatea de reglementare din domeniul produselor alimentare și medicametelor din SUA – atrage atenția părinților să utilizeze cu mare precauție tratamentele homeopate pentru durerile de dinți ale copiilor mici. FDA le recomandă părinților să nu mai utilizeze tablete și geluri homeopate și să le arunce pe cele pe care le au. Ei menționează, printre poducători, CVS și Hyland.

Consumatorii trebuie să solicite imediat îngrijire medicală specializată în cazul în care copilul are convulsii, dificultăți de respirație, este letargic, excesiv de somnoros, mușchii sunt slăbiți, pielea se înroșește, are dificultăți la urinare, este constipat, este agitat după utilizarea tabletelor sau gelurilor homepate pentru dinți, se arată în comunicatul FDA. Le recomadăm părinților să nu dea tratamente homeopate copiilor și să ceară sfatul medicilor pentru alternative sigure.

FDA precizează că nu a evaluat și nu a aprobat tabletele și gelurile homeopate pentru dinți din punctul de vedere al siguranței și eficacității acestora. Autoritatea nu cunoaște niciun beneficiu de sănătate dovedit al acestor produse, etichetate ca ajutând la calmarea simptomelor asociate apariției dinților la copii.

La câteva zile de la acest comunicat, autoritatea din domeniu din Marea Britanie (MHRA) i-a avertizat pe părinți să nu cumpere tratamente homeopate cu licență din SUA de pe internet și să apeleze doar la produse licențiate local. MHRA menționează că părinții pot fi siguri că produsele licențiate în UK nu sunt vizate și amintește că acestea sunt ale producătorilor Boiron (Camilia soluție orală), Weleda (Chamomilla 3X granule), Helios (Helios ABC 30C, pilule) și Nelson (Teetha Teething,  gel și granule).

Potrivit recomandărilor Institutului Național pentru Excelență Clinică din UK, părinții ar trebui să apeleze în primul rând la soluții simple, nemedicamentoase, pentru calmarea durerilor, cum ar fi masarea ușoară a gingiilor sau încurajarea copilului să ronțăie un obiect rece, curat (inele de dentiție). Pentru copiii mai mari de 3 luni, se poate administra paracetamol sau ibuprofen suspenise, potrivit recomandărilor medicului.

Deși comunicatul FDA nu lasă loc de nunațări și nu distinge între tratamentele homeopate pentru dinți, am înțeles, din ce am mai citit, că ingredientul belladonna din geluri și tablete ar putea cauza reacții adverse la copii.

E bine de știut că, in 2011, FDA a mai transmis un avertisment legat de gelurile pentru dinți OTC pe bază de benzocaină, administrate în special la copiii mai mici de doi ani. Benzocaina este asociată cu o afecțiune gravă, numită methemoglobinemie – cantitatea de oxigen transportată în sânge este redusă drastic. Se găsesc și la noi gelurile Orajel și Baby Orajel, pe bază de benzocaină, care poti fi cumpărate online. De asemenea, trebuie evitată utilizarea de lidocaină sub formă vâscoasă (cu concentrație 2%), care poate fi periculoasă mai ales când nu există un control riguros al cantității ingerate de copil.

Sfatul FDA este ca părinții să nu folosească niciun medicament și niciun remediu homepat sau pe bază de plante pentru calmarea durerilor copiilor când le apar dinții.

Detalii, aici:

http://www.fda.gov/NewsEvents/Newsroom/PressAnnouncements/ucm523468.htm

https://www.gov.uk/government/news/parents-advised-not-to-use-unlicensed-homeopathic-teething-products-in-infants-and-children

http://www.fda.gov/Drugs/DrugSafety/ucm250024.htm

http://www.fda.gov/forconsumers/consumerupdates/ucm385817.htm

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.