Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Nou născutul trebuie să doarmă pe spate

Dr. Samuel Hanke este medic pediatru la un spital de copii din Cincinnati. Într-o seară, stătea pe fotoliu, uitându-se la TV, ținând în brațe bebelușul său de 3 săptămâni, Charlie. Era primul lui copil. A adormit. Imaginea enoționantă a tatălui care adoarme în fotoliu cu bebelușul în brațe. După un timp s-a trezit. Bebelușul nu. A murit. Sindromul morții subite – SIDS.

Zilele trecute, dr. Samuel Hake, care acum are alți doi copiii, s-a alăturat corpului de medici pediatri de la Asociația Pediatrilor Americani (AAP) vorbind despre importanța siguranței somnului la nou născut, dar și la bebeluși. Pentru că SIDS poate lovi și după 3 luni.

Ca o paranteză, nu aș fi scris din nou despre AAP, pentru că mai avem și alte referințe valide pe lumea asta, dar zilele astea au actualizat mai multe recomandări, cum ar fi și cea legată de timpul petrecut în fața ecranelor și merită să ne uităm la ele, pentru că întreaga comunitate medicală stă cu ochii pe ei. Iar subiectul legat de SIDS chiar e important.

Bebelușul trebuie pus să doarmă pe spate. Nu pe o parte, cu păturică, pentru că poate să cadă cu fața în jos (am citit un astfel de caz de SIDS). Nu pe burtă. Pe spate. În America anilor ’90, când AAP a derulat o campanie amplă de informare a mamelor despre importanța poziționării bebelușului pe spate, incidența SIDS a scăzut considerabil. Dar de atunci se constată iar o creștere, semn că e nevoie de mai multă educație în zona asta. La noi, prea puține mame au auzit despre dormitul pe spate, încă majoritatea vorbește despre statul pe o parte.

Medicii pediatri recomandă ca bebelușul să doarmă în cameră cu părinții, dar într-un pat separat. Și să fie așezat în pat imediat ce adoarme, după alăptat. Acum, când mă gândesc că eu am adormit cu bebelușul meu în brațe mi se strânge inima. Eu sunt obsedată de partea de siguranță și nu aș risca nimic niciodată.

Dacă mama ia copilul cu ea în pat, ar trebui să înlăture obiectele moi (perne, pilote, plușuri etc). Este un sfat de care trebuie să țină cont orice mamă care se teme că va adormi sau chiar adoarme cu bebelușul în timpul alăptării. Iar în momentul în care se trezește, ar fi bine să îl mute în pătuțul său.

În locul său de dormit, bebelușul ar trebui să nu aibă obiecte moi. De asemenea, protecțiile de pătuț nu sunt indicate, pentru că înseamnă un risc în plus de asfixiere. Eu, personal, nu am avut astfel de protecții pentru că citisem că nu sunt sigure și am văzut și partea bună – copilul poate să vadă ce se întâmplă în jur. Pătuțul a fost de lemn și nu s-a lovit de barele lui, iar când a crescut și se foia mai mult, deja ne-am mutat împreună.

Până acum, AAP avea în vedere bebelușii până în 6 luni cu recomandarea de a nu avea obiecte moi în pat, acum a extins limita de vârstă la 1 an. 10% dintre cazurile SIDS apar după 4 luni.

Medicii pediatri americani au vorbit, pentru prima data, despre importanta contactului la nivelul pielii dintre mamă și bebeluș, cu efecte benefice asupra dezvoltării neurologice. E important să existe acest contact în ora magică, dar și după naștere. Mamele au și ele de câștigat, pentru că devin mai calme și mai răbdătoare.

AAP mai avertizează părinții să se uite cu un ochi critic la toate device-urile și gadget-urile care afirmă că ajută la prevenția SIDS.

Medicii pediatri ar trebui să îi învețe pe părinți cum să prevină sindromul morții subite la bebeluși, dar prea puțini o fac. Mie nu mi-a spus nimeni – nici neonatologul, nici pediatrul despre asta, însă am știut pentru că am citit înainte. Cu toate acestea, dacă ne uităm în pozele din spitale, bebelușii stau pe spate.

Sper ca informația asta să ajungă la cât mai multe viitoare mame și la proaspetele mămici, pentru că nu trebuie să riscăm nimic, dar absolut nimic.

Photo By: pixabay.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.