Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Pentru copiii de azi, internetul chiar e viața

4 copii, cam de 14 ani, sunt întrebați ce au primit anul trecut de Crăciun. Pauză. Fiecare încearcă să își amintească, apoi enumeră câteva lucruri cu detașare și oarecare dezinteres: o ciocolată mare, o tastatură pe care nu o folosesc. Sunt doar câteva fragmente dintr-un focus grup, parte a unei cercetări care arată ce preocupări au copiii și cât de mult timp își petrec în lumea digitală.

Pe copiii de astăzi, care au acces la foarte multe lucruri, puține îi mai impresionează (ca o paranteză, este de datoria noastră se le facem Crăciunul memorabil, în condițiile date). Și cert este că unele dintre lucrurile care le trezesc interesul sunt gadgeturile sau telefoanele de ultimă generație (ultimul model de iPhone sau Samsung). Pentru că asta e lumea în care trăiesc, s-au născut conectați și, așa cum spunea unul dintre ei, internetul este viața.

Copiii cresc cu tableta în mână: doar 17% dintre copiii cu vârsta între 5 și 7 ani nu au un dispozitiv smart (tabletă sau telefon) care să le aparțină. Și dacă nu au tableta proprie, au acces la dispozitivele părinților. Vârsta medie la care un copil primește un smartphone este 10 ani, aceeași cu vârsta medie la care accesează pentru prima dată internetul pe telefon. Între 13 și 16 ani, deja 90% dintre copii au smartphone.

Principala activitate? Jocurile. Și, pe măsură ce cresc, social media. Cum sună asta? Unul din 10 copii cu vârsta între 5 și 7 ani stă pe rețelele de socializare în timpul liber. La adolescenți, deja vorbim de două treimi. Emailul este outdated,  căzut pe undeva prin clasament, pentru că acum copiii stau pe chat / video call sau își dau sms-uri.

Vârsta medie la care primesc copiii device-uri este: 8,5 ani – tabletă, 9 ani – calculator, 10 ani – telefon, 11 ani – alte gadgets (ex. smart watch). Cu cât cresc în vârstă, devin mai conectați și tehnologizați.

Principalele tipuri de aplicații pe care le-au accesat copiii cu vârsta între 5 și 16 ani de pe smartphone, în ultima săptămână, sunt aplicații de navigare pe internet (Chrome, Firefox), rețele sociale, aplicații de jocuri (Pokemon Go, Subway Surf), aplicații de chat.

Ce fac când navighează? Se uită la muzică, la clipuri amuzante, la desene animate, stau pe rețelele de socializare sau, spre bucuria părinților, pe site-uri educaționale (gen brainly, clopotel). Cei mai mari sunt interesați de filmulețe gen DIY, tutoriale (dar nu despre cum se instaleaza rafturile de la IKEA sau cum se fac prăjiturile, ci teme specifice vârstei, gen nail art, tehnici de machiaj, cum construiesc diverse lucruri – de ex. penar- etc).

Vârsta medie la care copiii își fac cont pe Facebook este 11 ani. Din fericire, cercetarea arată că, deși sunt devreme în social media și își petrec mult timp pe net, copiii sunt îndeaproape supravegheați de părinții lor. De aceea, e cumva o parte pozitivă în a afla că majoritatea și-au făcut contul asistați de părinți sau direct de către părinți, care au și impus anumit reguli (legat de postarea fotografiilor personale, acceptarea invitațiilor de la necunoscuți).

Apropos de relația digitală cu părinții, 64% dintre tinerii de 14-18 ani sunt prieteni cu părinții lor pe Facebook. Motivul principal pentru care unii dintre ei nu sunt prieteni cu părinții este că aceștia nu au cont (76%). Alte motive: postează lucruri pe care își doresc să nu le vadă părinții sau părinții postează  sau au postat poze cu ei pe care aceștia le consideră jenante. De exemplu, unul dintre copii era jenat de o poză pe care părintele său o postase cu ani în urmă și în care era arătat cum făcea baie.

Cam jumătate dintre adolescenți susțin că nu ascund nimic din activitatea lor online față de părinți. Cum reușesc să nu dezvăluie? Șterg istoria browserului, șterg mesaje, poze și/sau postări, închid browserul când părinții intră în cameră, împărtășesc unele postări doar cu prietenii sau folosesc un device care nu este verificat de părinți.

Câte minute își petrec copiii zilnic pe diferite device-uri? Cei între 5-7 ani stau 101 minute pe smartphone, 82 de minute pe tabletă sau 74 de minute la calculator și durata crește cu vârsta, între 13-16 ani stau 208 minute pe smartphone, 64 minute pe tabletă și 101 minute la calculator.

Studiul Digital Youth a fost realizat de iSense Solutions si Lowe Group. Ca metodologie, are la bază o cercetare calitativă cu 4 focus grupuri cu copii de diverse vârste și o cercetare cantitativă, cu părinți și cu adolescenți, eșantionul fiind reprezentativ pentru mediul urban. 

1 comentariu la “Pentru copiii de azi, internetul chiar e viața”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.